Prost beton

Sunt prost. Nu m-am nascut asa, am devenit prost – citind eseuri, zice mama. Nu ma compatimiti, nu-i asa rau sa fii prost. Am si legitimatie de handicapat, iar firma nu plateste impozite pentru mine. N-am platit nici cand m-am inregistrat pe doua site-uri de poezie. La mine, prostia se manifesta intr-un fel oarecum aparte, nu tot timpul. De exemplu, atunci cand stau la calculator si citesc eseuri, ma mananca piciorul, ma aplec si ma scarpin. Cand ma ridic, vad microbi argintii plutind in fata ochilor. Prima oara m-am speriat si-am telefonat mamei. - Mama, vad microbii cum zboara prin aer. S-a speriat mama, m-a dus la psihiatru. - Ce vezi, draga? intreaba medicul. - Microbi, zic eu si-i explic pe-ndelete. - Nu-s microbi, sunt ozeneuri, vin din timpuri stravechi, de pe vremea faraonilor. Nu l-am contrazis, ca-i doctor mare, a scris carti si a publicat eseuri. Are o diploma mare, cu tricolor, agatata in cabinet pe peretele din spatele lui, sa incurajeze pacientii. Mi-a dat o reteta necompensata. Iau diazepam, distonocalm si extraveral de trei ori pe zi, iar seara, un pahar de vin alb. Nu mai sunt prost, sunt somnambul. Adorm cand lucrez, cand mananc, adorm si cand scriu schite. Mai nou am inceput sa sforai. Pana sa iau medicamentele astea, nu sforaiam, acum sunt ca drujba lui Tinel din Poenari. Vecinii s-au obisnuit, insa la birou, necaz mare. Mihaela, sefa mea, nu suporta sforaitul si usturoiul. M-a trimis la medicul de familie, sa-mi schimbe tratamentul. Acum urmez alt tratament, iau supozitoare cu glicerina, tot de trei ori pe zi. Si, minune, nu mai sforai. De fapt, nici nu mai dorm. De grija nu dorm – cand sforai, ma precipit si cu supozitoarele astea nu-i de glumit. Toata ziua stau cuminte pe scaunul de la birou si lucrez. Dupa orele de program, Mihaela imi da voie sa citesc eseuri. - Ce citesti? ma intreaba ea intr-o seara. - Eseuri. - Foarte bine. Inveti ceva din eseurile astea? - Invat sa devin dur. Eseurile ma transforma in stanca, roca, baraj, beton, chibrit, colac. - Mai vezi microbi? - Doar cand ma scarpin la piciorul drept. - Fa un dus, ma sfatuieste Mihaela. E sefa mea si nu vorbeste prostii – stie ce zice. Merg acasa, intru in baie. Ce bine ma simt biciuit de apa. De trei ore stau in baie, am zapacit contoarul cu tot cu centrala Ariston. Dar acum nu mai vad microbi sau ozeneuri sau ce-or fi ele. Nu mai vad nimic, mi-am cumparat, de ocazie, ochelari de soare si baston alb. Pot doar socoti, de-aia m-a si angajat firma, ca stiu sa socotesc. E bine sa fii prost. De cand am ochelari fumurii si baston alb am scapat de griji, de eseuri, de romane, de comentarii… Am scapat si de microbi. Am devenit un prost beton.