Businessman de Bacău

- Vai, tu Irinel! De când nu ne-am văzut…
- Îți spun eu, dragă. Din iulie anul trecut, fix! Eram la Olimp.
- Și cum se face, fată, că nu mai apari pe la party-uri? La discoteci? Te pomenești că te-ai pocăit!
- Mai rău, Lenuța!
- Te-ai cumințit!
- Nu, dragă. Am devenit precaută. De când l-am întâlnit pe Jon sunt atentă la tot ce mișcă.
- Serios? Și cine-i acest misterios Jon care mi-a schimbat radical prietena?
- Un mare businessman din Bacău. Ne-am întâlnit la Ciofulici și imediat am realizat că ne leagă aceleași pasiuni, aceleași dorințe arzătoare.
- La Ciofulici? Ce căutai, fată, la Ciofulici?
- Eram cu Gigi, ăla micu’ a lui sor’mea. Îl dusesem la tuns.
- Bun, și el? Businessman-ul?
- Păi el doar acolo se tunde, tu! Ãștia, businessmen-ii, au pielea sensibilă ca de bebeluș. Nu degeaba se spune că le curge prin vene sânge albastru, domnesc. Și când am înțeles că avem aceleași pasiuni, gata! s-a și aprins făclia dragostei.
- Taci că mor! Și care-s pasiunile alea, tu?
- Shakira și mititeii în sânge.
- Ce noroc pe capul tău, Irinel!
- Mie îmi zici? A fost, cum să zic eu, o dragoste la prima vedere. Amândoi am auzit clopotele bisericii cerești… și el a trebuit să plece imediat la Bacău. Dar acum să vezi! În loc să revină în București sâmbătă seară, cum a promis, s-a întors joi la prânz. Îți dai seama?
- Ce?
- Îi era dor de mine, tu! Nu se mai putea abține. Iar atunci, la a doua vedere, am rămas la el, în camera lui de la hotel. Ce noapte a fost…
- Cam rapid i-ai cedat, fată.
- Era disperat, tu! Și văduv pe deasupra. Dar are o fată majoră și afurisită…, de n-ai aer în preajma ei. Parol!
- Și s-a îndrăgostit, așa, de tine?
- El? Din prima clipă, Lenuța. Dar are o obsesie! Mă întreabă tot timpul dacă îmi place când mă sărută. Mereu întreabă!
- Și tu ce zici?
- Îi spun că-mi place, normal.
- Și el?
- El nu mă crede, tu. Pentru că râd.
- Serios? Și de ce râzi?
- Pentru că-i tremură buza de jos când e atent.
- Cum adică îi tremură buza de jos?
- De la dantură cred, nu știu.
- Mă lași! O avea parkinson.
- O avea… Dar n-ai zis dacă-ți place apartamentul meu.
- E al tău? Nu-i închiriat?
- Nu, fată! Uită-te puțin la mine. Am eu față de fraieră?
- Nu prea.
- Asta pentru că nu sunt! Mi l-a dăruit Jon de ziua mea. Cu mobilă cu tot.
- Aș!
- Parol! Și am și card la BRD... Până acum mi-a dat douăzeci de mii de euro, fix.
- Să mori tu! Douăzeci de mii, Irinel? Euro?
- Exact. Îl știi pe Radu? Ãla de la ziar.
- Ce-i cu Radu?
- Și pe el l-a sponsorizat cu cinci mii de euro. La cererea mea.
- Vai! Îl înșeli cu Radu?
- Rar, dragă, foarte rar! Altfel îi sunt fidelă până în măduva oaselor. Sfântă! Uite, de exemplu când pleacă la Bacău stau numai în casă și joc canastă.
- Singură?
- Cum singură, Lenuța? Canasta se joacă in patru.
- M-ai omorât! Vezi că sună cineva la ușă.
- Jon e, precis. Așa face el, mă verifică.

- Sărut mâinile.
- Bună, dragă. Uite, ea e Lenuța, o veche prietenă.
- Încântat. Numele meu e Jon și sunt din Bacău.
- Mă bucur să vă cunosc. Pe mine mă scuzați, știți, am oră la coafor.
- La revedere, domnișoară.

* * *

- Draga mea, trebuie să-ți fac o mărturisire.
- S-a întâmplat ceva rau?
- Depinde din ce unghi privești lucrurile.
- Ești îngrijorat?
- Nu, doresc doar să fiu solemn.
- De ce? De ce dorești să fii solemn?
- Ca să-ți înmânez această coală de hârtie.
- Ce-i asta?
- Semneaz-o numai și numai dacă ești de acord. Te las s-o citești în liniște. N-aș îndrăzni să-ți forțez în vreun fel mâna.
- Dar ce… Ia să văd eu. Prin prezenta îmi dau consimțământul și accept să fiu soția domnului Ion Ionescu. Sunt de acord ca bunurile mele să aparțină soțului meu, iar bunurile lui să-mi aparțină mie, nefiind importantă ponderea lor în total. Jon, tu vorbești serios? Îmi ceri mâna?
- Numai dacă accepti acest acord.
- Glumești... Accept, cum să nu accept!
- Ai citit totul cu atenție? Vrei ca bunurile fiecăruia să aparțină amândurora?
- Absolut! Gata, am semnat. Motănelul meu drag…
- Of! Ce bucurie mi-ai făcut, draga mea. Uite, semnez și eu aici și-l pun la acte, în borsetă. Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Un munte.
- Cum așa, iubitule? Tremuri. Să te iau in brațe…, să te pupe fata! Ce dulce ești.
- Iubito, am crezut că mă înșeli cu Radu.
- Vai, Jon!
- Și cu George.
- Vai, tu!
- Și cu Dorel.
- Lasă-mă!
- Dar voi nu făceați decât să jucați canastă o dată pe săptămână. Iartă-mă, draga mea. Iartă-mă c-am fost gelos. Te iubesc enorm.
- Și eu te iubesc, motănel.
- Iartă-mă și că l-am pus pe Ernest să te urmărească. M-am îndoit de tine.
- Pe ăia de la ‘Trădați în dragoste’? Ai pus detectivii pe mine?
- Mă ierți, iubito? Din prea multă dragoste…
- Te iert, motănel. Ce frumos torci când te alinți și ce cuminte ești. Dar altădată să ai încredere în mine, da?
- Da, dragostea mea. Știi că s-a măritat fiică-mea, Liliana?
- Zău? Să-i fie de bine.
- Desigur, i-am cedat o parte din avere.
- Normal, doar e fiică-ta, nu? Cât i-ai dat?
- Jumătate. Eu am păstrat acțiunile și depozitele de la Banca Religiilor.
- Banca Religiilor? Dar asta a dat faliment, tu!
- Așa mototol mă știi tu pe mine?
- Iartă-mă, dragule. M-ai speriat.
- Am virat totul la Fondul Național de Investiții cu o dobândă extraordinar de atractivă.
- Dar și ăla a dat faliment, motănel!
- Asta cam așa e, Irinel. Nu știu ce-a fost în capul meu. Pur și simplu am avut ghinion. De două ori.
- Și acum câți bani mai ai?
- Ãia douăzeci de mii de euro ai tăi.
- A!
- Și apartamentul ăsta cochet de pe Calea Victoriei.
- Apartamentul? Dar e prea mic pentru amândoi! Sunt doar două camere…
- Îl vindem, dragă. De mult vrea Cornel să-l cumpere. De altfel, am și găsit un apartament cu patru camere la ieșirea din Rahova, pe linia tramvaiului. Chiar lângă stație și ne rămân și bani de cheltuială.
- Rahova? Să nu mai vină nimeni în vizită la mine? Să-mi fie frică să ies noaptea din casă?
- Exagerezi, dragă. Nu-i chiar așa. Imediat după nuntă facem tranzacția.
- Care nuntă?
- A noastră, normal. Fiică-mea s-a măritat deja. Am și vorbit cu notarul despre tranzacție…
- Ce tranzacție?
- Imobiliară.
- Eu credeam că ești mai…
- Bogat? Am fost, iubire. Am fost foarte bogat și poate voi mai fi. Mă ajuți să aduc bagajele de la taxi?
- Ce bagaje?
- Hainele mele. Hai repejor, să nu plătim mult staționarea.
- Nu-i mai bine să rămânem așa, doar prieteni? Să trăim ca până acum, în concubinaj?
- Dar ai spus că nu vrei așa. Că dorești să te măriți, să ai familia ta…
- M-am răzgândit.
- Iubito, nu pot trăi departe de tine. Am și eu o vârstă… Îmi place să-mi faci seara ceai de tei, să-mi pui ventuze când sunt răcit… Să-mi faci o frecție ca lumea și să privim știrile...
- Păi atunci vin eu la tine. Săptămânal.
- Irinel, eu nu mai am casă. Era ipotecată și ieri am predat-o celor de la bancă. Iubito, nu te îngrijora, e doar o stare trecătoare. Ne reabilităm noi, nici o grijă.
- Mai bine să ne mai gândim. Uite, mergi acum la un hotel și mâine dimineață vorbim din nou.
- Irinel, dar ai semnat, ți-ai dat acordul…
- A! Nu știam toate datele.
- Erai atât de fericită cu mine.
- Eu...
- Nu-s eu motănelul tău, ce Dumnezeu?
- Da?
- Ce-i cu tine, dragă?
- Nu vreau să mă mărit, asta e! Nu încă.
- Nu? Bine, atunci ne mai gândim… Mă ajuți să urc bagajele alea? Taxează aparatul.
- Nu!
- Dar n-am nici bani de hotel.
- Mergi la fiică-ta. Ea are casă, are și avere.
- Da, am înțeles. Unde-i borseta? Uite! Uite ce fac acordului semnat de amândoi: îl rup! Văd eu bine că nu vrei să-mi fi mireasă, să-mi faci masaje, ceaiuri…, asta e!
- Jon, mai e și diferența de cultură. Eu n-am terminat decât liceul.
- Da, ai dreptate. Și apoi ar fi trebuit să-mi pui în fiecare seară picături în ochi. Un ritual întreg. E mai bine așa. Lasă. Lasă, mă descurc eu în vreun fel.
- Vrei un măr pe drum?
- Un măr? Nu, mulțumesc. O să caut mai întâi o gazdă.
- Așa…
- Și apoi, draga mea, află că totul a fost doar o farsă. Un test, pe care l-ai picat. A! Și apropo de apartamentul ăsta prea mic. Vezi că mâine expiră contractul de închiriere.