Jurnal
Ochi caprui
3 min lectură·
Mediu
Pentru tine, Bella
Privire iscoditoare si multa dragoste, supunere totala si blandete in ochii ei mari, caprui. Sunt intregul ei univers, nu poate dormi, nici manca fara mine. Ochii ii lumineaza atat de sincer, de onesti - nimic nu poate ascunde dragostea ei pentru mine. Sunt unicul in viata ei si ma mandresc cu asta. Ce mi-as putea dori mai mult? Suntem complici intr-atatea lucruri, iar iubirea noastra nu se va stinge niciodata.
Acum doua saptamani, in seara cand ninsoarea s-a oprit, am iesit impreuna la plimbare. In parcul Floreasca ca de obicei. Am inceput sa ne alergam, sa ne strigam veseli. Ninsese mult - viscolul construise troiene mari. Ne jucam, faceam ingeri pe zapada, ne bulgaream. Eram fericiti.
Am strigat-o prima oara. In seara aceea parca uitase de toti si toate - alerga intr-una prin zapada afanata si se bucura de albul iernii.
Am strigat-o a doua oara. A trecut grabita pe langa mine si nu s-a oprit. Ma invita mereu la joaca, se arunca nebuna in troiene.
Am strigat-o a treia oara. Degeaba. Enervat de nesupunere am asteptat sa se apropie si am impins cureaua de piele spre fata ei. S-a oprit fulgerata si s-a incolacit de durere. Nu lovisem tare, dar cureaua ii atinsese ochiul stang. Putin mai tarziu ne-am intors acasa. Tristetea se lasase intre noi ca o napasta. Nu ne vorbeam. Doar ea clipea mai des, tot mai des si tinea ochiul stang inchis.
In hol, lumina mi-a dezvaluit dezastrul. Una din luminile caprui se stinsese. M-am asezat pe covor si am inceput s-o mangai, am incercat sa-i deschid ochiul lovit, sa fac ceva sa-i treaca. Nu stiu cand am inceput sa plang... Am telefonat doctorului, l-am chemat imediat! Plecase la munte: era ajunul Craciunului.
In tot acest timp, ea ma privea speriata cu singurul ochi valid si nu stia cum sa ma linisteasca.
Lasa, trece.
Imi stergea lacrimile si ma dezmierda cum numai ea stia s-o faca. Nici urma de suparare, de ura - doar dragoste si blandete.
Au urmat zile in care i-am ingrijit ochiul bolnav. Cu atentie si tristete o tratam si ma rugam lui Dumnezeu sa-mi repare greseala.
Asta seara s-a produs minunea: amandoi ochii caprui si luminosi ma priveau din nou, ca altadata. Ochii ei caprui! Am imbratisat-o si i-am soptit o promisiune pe care numai noi doi o stim. O promisiune pe care o vom respecta intotdeauna.
Si iarasi ne plimbam prin parcul nostru si ne jucam prin zapada proaspat cazuta: eu si Bella, o catelusa brac german.
Privire iscoditoare si multa dragoste, supunere totala si blandete in ochii ei mari, caprui. Sunt intregul ei univers, nu poate dormi, nici manca fara mine. Ochii ii lumineaza atat de sincer, de onesti - nimic nu poate ascunde dragostea ei pentru mine. Sunt unicul in viata ei si ma mandresc cu asta. Ce mi-as putea dori mai mult? Suntem complici intr-atatea lucruri, iar iubirea noastra nu se va stinge niciodata.
Acum doua saptamani, in seara cand ninsoarea s-a oprit, am iesit impreuna la plimbare. In parcul Floreasca ca de obicei. Am inceput sa ne alergam, sa ne strigam veseli. Ninsese mult - viscolul construise troiene mari. Ne jucam, faceam ingeri pe zapada, ne bulgaream. Eram fericiti.
Am strigat-o prima oara. In seara aceea parca uitase de toti si toate - alerga intr-una prin zapada afanata si se bucura de albul iernii.
Am strigat-o a doua oara. A trecut grabita pe langa mine si nu s-a oprit. Ma invita mereu la joaca, se arunca nebuna in troiene.
Am strigat-o a treia oara. Degeaba. Enervat de nesupunere am asteptat sa se apropie si am impins cureaua de piele spre fata ei. S-a oprit fulgerata si s-a incolacit de durere. Nu lovisem tare, dar cureaua ii atinsese ochiul stang. Putin mai tarziu ne-am intors acasa. Tristetea se lasase intre noi ca o napasta. Nu ne vorbeam. Doar ea clipea mai des, tot mai des si tinea ochiul stang inchis.
In hol, lumina mi-a dezvaluit dezastrul. Una din luminile caprui se stinsese. M-am asezat pe covor si am inceput s-o mangai, am incercat sa-i deschid ochiul lovit, sa fac ceva sa-i treaca. Nu stiu cand am inceput sa plang... Am telefonat doctorului, l-am chemat imediat! Plecase la munte: era ajunul Craciunului.
In tot acest timp, ea ma privea speriata cu singurul ochi valid si nu stia cum sa ma linisteasca.
Lasa, trece.
Imi stergea lacrimile si ma dezmierda cum numai ea stia s-o faca. Nici urma de suparare, de ura - doar dragoste si blandete.
Au urmat zile in care i-am ingrijit ochiul bolnav. Cu atentie si tristete o tratam si ma rugam lui Dumnezeu sa-mi repare greseala.
Asta seara s-a produs minunea: amandoi ochii caprui si luminosi ma priveau din nou, ca altadata. Ochii ei caprui! Am imbratisat-o si i-am soptit o promisiune pe care numai noi doi o stim. O promisiune pe care o vom respecta intotdeauna.
Si iarasi ne plimbam prin parcul nostru si ne jucam prin zapada proaspat cazuta: eu si Bella, o catelusa brac german.
086887
0
