Dacă Ioana Bradea are curajul –și umorul- de a-și începe romanul cu „Ce pula mea, sunt o doamnă!”, atunci îmi iau și eu curajul, mai umil, e drept, de a-mi începe povestea cu:
M-am
Spiralele de lumină
prin genele strânse
de atâta soare
mă dor
sclipiri de curcubeu
când te privesc printre degetele răsfirate
cu care îmi apăr gândurile abia începute
de care fug și fug
la
Cânta încet bătrânul
la mica mandolină
albe petale de crin
colorau înserarea
cu miros de moarte
timpul se oprise
suspendat în pauza
dintre două cuvinte
dintre două petale de crin
Și scriu
Și scriu
Și scriu
Făr’ de cuvinte scriu
Le caut în mine
Și vreau să le-apuc
Nimic nu îmi iese
Cocorii se duc...
Am tras de speranță ducând-o-n
Sunt dezabuzat, deși aerul rece de afară mi-a făcut bine. Mă gândesc cu drag la clipa îndepărtată când ne vom vedea și îmi aduc aminte de nevoia de filosofie. Filosofia este cîteodată masturbare,
Plouă ca în orașul iubirilor disperate, plouă ca în Parisul iluziilor noastre. Mansarda cîntă monoton sub asaltul picăturilor de apă și nimic nu ne așteaptă dincolo de ferestre, nici măcar orașul
Vii azi
cînd aerul este rece ca diamantul
iar sufletul meu pentru o clipă altul
este la fel?
Aștept
păsări cu aripi mari care
să vâslească prin aerul cu densități materiale
tăios și pur.
Dar
Corole de lumină
pulpele tale descriu curbe nebunești
pe autostrada hormonilor mei
tu ai putea naște pinguini
și stele
dulcea mea orhidee
tu ai putea fecunda cu privirea
planeta
Deasupra mea se boltește cerul înghețat al dimineții și pentru o clipă mă bucur că nu sunt în pat. Undeva, acolo unde privirea nici nu străbate, se întrevăd suflete, ele chiar există. Viața
Nu-mi amintesc când mi-a fost prima oară frică, dar știu că, pe când aveam vreo 10 ani, într-o tabără fiind, a trebuit să trec, pe o improvizație de pod foarte mișcător, peste un lac despre care
Carnea ne duce într-o altă lume, nu mai puțin stresantă, dar alta, unde doar senzațiile contează. Când îți mângâi picioarele mătăsoase, când privesc cu sfială cercurile coapselor tale, acolo
Greșeam mai devreme când îți scriam că vreau să te cuceresc. Mă gândesc că nu are nici un rost, din moment ce tot ce avem la dispoziție sunt cele două zile și jumătate rămase. Vreau, deci, ca
leapădă fustița și bluzița
leapădă, fetița,
leapădă și chiloțeii
culcă-ți nepoțeii
și hai să-ți citesc din borges sau mai bine
din philip roth
el se pricepe la pornografii sublime
de
îmi pusesem în gând să scriu literatură
dar nu așa , în rând cu ceilalți,
nu asta voiam
voiam
să am un glas al meu unic
să nu semene cu al nimănui
îmi închipuiam cum
voi cuceri veșnicia
la
Trăiesc într-un curcubeu, da,
ați înțeles bine
într-un curcubeu unde timpul
se curbează altfel decât la voi,
pe pământ
aici
nu există zvonuri decât
de aripi frânte
când cineva vrea să
-Te-am așteptat ieri...
-Scuză-mă, nu am putut.
-Și alaltăieri te-am așteptat.
Ea tace, privește vinovat și trist.
-Tu nu cereai explicații, niciodată nu ai cerut, spune în răcoarea
În Jardin du Luxembourg
plouă.
Cerul se rotește
violet
peste noaptea
insomniilor eterne
cuțite de lumină înjunghiind
minți fără uitare.
În Jardin du Luxembourg
plouă
de ieri.
Azi,
Îi plăceau la nebunie momentele astea de tihnă, în care știa că nimeni nu este legată de ea și, la rândul ei, nu este legată de nimeni, îi plăcea sentimentul de libertate totală pe care i-l
