Dat-mi un nabokov

îmi pusesem în gând să scriu literatură dar nu așa , în rând cu ceilalți, nu asta voiam voiam să am un glas al meu unic să nu semene cu al nimănui îmi închipuiam cum voi cuceri veșnicia la sate îmi propusesem să scriu literatură știam că pot dar nu am aflat cum se face asta e o ecuație existențială în care uneori se întâlnesc intersecții absurde atunci când nu se întâlnesc maldăre de plagiate oh, eu nu asta vreau macar certitudine desertaciunii de-aș căpăta-o. Am vrut să scriu literatură dar mereu îmi ieșeau poeme absurde despre el și despre mine sau despre „nimic nu are rost” eu nu voi știi niciodată cum e să scrii literatură și poezie. Drept care: ia dați-mi voi un vis frumos să mă leg de el pe diagonala cerului de iunie ploios asta îmi amintește de toamna mansardei pariziene în care deșurubam vise din mintea pea plină de amăgiri frumoase ia dați-mi voi o frază s-o transform în roman postmodern despre toate și nimic ia dați-mi un nabokov să vă fac un plagiat de nobel ia dați-mi voi lacrimă să-nvăț din nou a plânge.