Scrisori fictive din Cairo (V)

Sunt dezabuzat, deși aerul rece de afară mi-a făcut bine. Mă gândesc cu drag la clipa îndepărtată când ne vom vedea și îmi aduc aminte de nevoia de filosofie. Filosofia este cîteodată masturbare, în așteptarea celuilalt. Ce zici de noua mea definiție a filosofiei? Mă întrebam dacă nu cumva o fi definiția celor slabi, dar nu, nu e așa, toți suntem slabi mai devreme sau mai târziu, toți suntem victorioși și puternici măcar o dată în viață, toți cădem și ne ridicăm neîntrerupt, toți... Nu știu de ce nu mai sunt dispus să-mi regăsesc echilibrul și seninătatea deși detașarea cu care mă gândesc la mine (nu și la tine), ca la un străin, ar trebui să mă ajute. Nu știu de ce nu mai vreau să-mi regăsesc echilibrul, poate pentru că el ține într-o măsură prea mare de tine. Nu știu ce, nu știu de ce, nu mai știu nimic. Când e vorba de tine, nu mai știu nimic. Știi, frumoaso, pe lumea asta nimic nu este cum trebuie, dar nu trebuie să cerem ceea ce merităm, ci doar din când în când, ceea ce ne dorim. Pe lumea asta nu-ți rămîne decât să absorbi clipa cu toată ființa ta sau să rămâi prins într-un vis despre un viitor care va să vină. Pe lumea asta nimic nu este cum trebuie, dar te iubesc și caut un sens în mizeria lumii.