Proză
Devoratoarea de bărbați
Consuela
2 min lectură·
Mediu
Lumea se pusese de acord imediat: Consuela era și urâtă, și săracă cu duhul. Din toată instituția, însă, ea era campioana absolută a bârfelor și invidiei colegelor sale. I se spunea Devoratoarea de Bărbați. Nimeni nu înțelegea de ce, cu precădere fetele bătrâne, damele cele mai frumoase și cuceritorii de meserie care nu vedeau absolut nimic atrăgător la ea. Consuela venise cu supranumele de la biroul unde lucrase înainte, la marginea orașului. Nimeni nu avea dovezi ale scandaloasei vieți intime din care își luase faima dar toată lumea avea ciudă pe ea. Auzi tu, devoratoare de bărbați cu ditamai nasul, crăcănată, fără pic de cultură și transpirată în permanență... Într-o zi, Consuela nu s-a prezentat la serviciu. Nu anunțase, nu își luase concediu și nici nu sunase că e bolnavă. Niciodată nu lipsise nemotivat. Colegele nemăritate fierbeau: dacă o fi luat-o vreunul de nevastă? Frumoasele înnebuneau: asta o fi avut o noapte de pomină cu vreun armăsar! Șmecherii cu lipici la dame pufăiau intrigați: cine s-o fi făcut să întârzie pe urâta aia? Pe la zece fără cinci a venit un procuror să le răspundă tuturor. Acasă la Consuela, în congelator, se găsiseră frumos depozitate urechi umane, degete, buze, aproape un metru de piele făcută sul, trei limbi și chiar patru organe care l-au făcut pe procuror să se fâstâcească. Toate bărbătești. Devoratoarea de Bărbați tocmai își lăsase mască din nou toți colegii, de această dată fără ca măcar să vină la serviciu.
0101.381
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sorin Stoica
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 243
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Sorin Stoica. “Devoratoarea de bărbați .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/proza/14176661/devoratoarea-de-barbatiComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mai în serios îmi aminteşte, cel puțin în perioada asta de "Christmas Card From a Hooker in Minneapolis", piesa lui Tom Waits de pe "Blue Valentine". Deşi subiectul nu e deloc original, e o scriere corectă.
0
Sunt șaptesprezece fraze/propoziții. Dintre care sunt, cred, trei interogații. Există acum poezii mai dezvoltate decât acest/-e ultra scurte proze.
Adevărații monștri, am citit eu, sunt de fapt colegii de serviciu pedanți și monotonia siguranței în care își petrec existențele salariate.
Adevărații monștri, am citit eu, sunt de fapt colegii de serviciu pedanți și monotonia siguranței în care își petrec existențele salariate.
0
Mulțumesc, Bogdan. Nu știam opera lui Waits, poate el s-a inspirat de la mine, hahahaha! Mi-a plăcut dublul sens al "devoratoarei" și gata povestea.
0
i-au umplut colegii frigiderul și fluierau a pagubă. Cred că erau în cîrdășie cu cei de la biroul unde lucrase Consuela înainte.
0
Marius Crăița, nu înțeleg ce vrei să spui în afara statisticii.
0
Pe măsură ce mă apropiam de finalul lecturii, de la momentul cu ,,frigiderul", într-o fracțiune de secundă am prevăzut una din două variante:
1. Consuela chiar este, era, o femeie frumoasă, fatală, cu femeia fatală nu m-am înșelat, iar obiectele din frigider erau o recuzită pentru masca sub care se ascundea...
2. Consuela era în frigider deoarece a dat de Mâncătorul De Femei din Rădăuți... :)
Evident că ambele variante s-au dovedit greșite deși răspunsul corect se afla încă de la începutul textului...
Cu bucuria lecturii!

Da, Emanuel, era la început... Mulțumesc pentru trecere și pentru interacțiune.
0
M-am gândit mai bine și Consuela poate că a fost, este chiar frumoasă, doar pentru cunoscuți era neglijentă, o făcea pe prostuța, purta tocuri boante pentru a părea crăcănată, se parfuma cu spray de insecte pe timp de zi...
M-am întrebat cum îi atrăgea totuși pe bărbați și mi-am imaginat că după programul cotidian, așa mai spre seară, își dădea jos meșa cu acea coada de cal, de sub care începeau să se reverse minunate plete, eu prefer blonde, scutura capul în stângă, în dreapta, de câteva ori... După spălat, machiat și o sticlă de vin rose transformarea ei în divă îmbrăcată sexy în piese vestimentare de firmă ar fi fost de nerecunoscut pentru vânat...
Părerea mea este că textul merită dezvoltat în ceva mai complex...