🌿 Simbioza
Ne-am crescut unul pe altul
în voia timpului,
din două ramuri tinere
care au învățat aceeași umbră.
Ne-am amestecat amintirile
ca două cerneluri
care nu se mai pot separa —
și curg în
Cu gesturi lente își drege rochia —
ca și cum ar potrivi seara pe umeri.
Aerul se strânge în jurul ei
ca un gând care se ferește de lumină.
Ușor absent, îmi așez cravata.
Pulsul mă apasă mocnit pe
Parcul îi știa de‑o viață.
Le numărase pașii,
le ascultase tăcerile,
le învățase ritmul
ca pe o rugăciune veche.
Râdeau rar,
dar râsul lor avea greutatea
unor clopote joase.
Toamna îi strângea sub
