Poezii

🌿 Simbioza Ne-am crescut unul pe altul în voia timpului, din două ramuri tinere care au învățat aceeași umbră. Ne-am amestecat amintirile ca două cerneluri care nu se mai pot separa — și curg în

Cu gesturi lente își drege rochia — ca și cum ar potrivi seara pe umeri. Aerul se strânge în jurul ei ca un gând care se ferește de lumină. Ușor absent, îmi așez cravata. Pulsul mă apasă mocnit pe

Parcul îi știa de‑o viață. Le numărase pașii, le ascultase tăcerile, le învățase ritmul ca pe o rugăciune veche. Râdeau rar, dar râsul lor avea greutatea unor clopote joase. Toamna îi strângea sub