sophie polansky

draga,
mie imi place daca, daca nu aveai acest titlu.
e deja kerouac la final.
sau nu, nu acest titlu, orice de la kerouac, dar nu asta.
asa vaz eu.

e fain ca reusesti sa dai impresia de reprezentatie artisitca pe viu.
eu am avut impresia ca sunt undeva intr-un fel de circ si ca sunt spectator si uneori iau si parte.
poemul tau m-a dus cu gandul la fabulosul roman ¨maestrul si margareta ¨, dar, dar, nu asta spui tu aci.

imi place, imi place, imi place.
Viata in comun, ideea de a construi impreuna, inocenta si pragmatismul.
Iepurii si pielea,
pielea cade
pielea se supune,
pielea se lipeste,
pielea te vede.
De aceea pielea este si cade.
De aceea exista apartamente si vanzari si cumparari, de aia exista familii ( unii din pielea altora ), de aceea exista un loc, la etajul zece, un loc deschis de unde pielea vorbeste.

Anghel, aceasta a fost si prima mea imagine la lectura.
Zbor deasupra unui ciub de cuci.
De altfel am vazut ca Emil reuseste niste secevnte filmice foarte interesante si nu numai aici, ci si in seria blue american, dar cu pregnanta aici unde ecranul domina, adica privirea de sus a faptelor si cricusmtantelor.
Oamenii devin, devin, devin pana undeva.

/ nu vreau nu
nu vreau să nu vreau
nimic de la nimeni
și nimeni cu mine
nu este un nimeni!/ mie asta nu mi-a placut, prea ai impresia ca este un joc de cuvinte.
poate in engleza ar sun aaltfel, in franceza nu e cazul, suna ca dracu.


In rest, e faina oglinda pe care o oferi, ti-o oferi si mai ales muzicalitatea.
fain delirul si urucusurile si coborasurile lui.

/ inspir momentan

bună seara tavan

te văd că ai greață

aberez despre ceață

și lame

și foame/
painea ceea boromir, sau cum o chema, nu-mi place, in general nu-mi place painea.

no, deci
nous avons une pensee libre,
nous avons un pénis libre,
tout le monde est ronde
et la vie en rose.
a mea nu are rima, dar e rose.
;)

mie nu mi se pare un text prost, este un poem sincer si sensibil.
acum preferintele difera, la fel si atitudinile, care nu sunt facute, zic eu nu cu rautate, ci doar cu duritate.
Ne intereseaza doar poeticul.

uite ca repetitiile dau roade si roade bune.
nu-mi place titlul.

/ aici scrie cum te-ai tăiat la deget
aici scrie ce ai făcut în ultimii 8 ani
aici scrie cum eviți să atingi pielea
aici scrie cum te precipiți când bate cineva la ușă
aici scrie cum îți treci mâinile prin păr /

aici scrie cine esti.


/ oamenii înnotau ca niște pești
tineri
din copaci curge o provincie verde/
cum ai devenit.

cum stai/
de ce crezi că-ți scrie
olea?/

Traian, te rog nu sari degaba sa aperi entitatile existente si inexistente.
dzeu trimis la dracu este dzeu impachetat si trimis undeva.
/ la dracu / nu insemana literal la dracu.
nu m-am dat autoarea lui, nu stiu cum poti afirma asa ceva, am libertatea sa vad ce vreau intr-un poem, nu xista doar O SINGURA parere valabila si universala.


poate ca si eu am avut expresia oase subtiri, dar nu ma intereseaza asa ca nu cred ca nici pe livia sa o incurce cu ceva.

da, asa da.
acumaccentul cade pefotografii si pe versurile in bold.
nu mi-a placut / faldul viselor /, desi se incadreaza in atmosfera poemului.
pentru mami tau si pentru acest poem care lasa in urma inocenta, nivitate, mai ales si franturi de copilarie.

eu as fi inceput poemul cu strofa asta
/ Tati, da Cipri cum se scrie?
CIIPRI e bine?
Cipri?
dar se aude chi!!!/

si apoi sa continui cu faldul.
finalul ar fi fost
/ așteptăm să vină mami de la școală
că tu nu știi să scrii/, dar bineinteles capata sens de poveste.

pentru repetitii, pentru decor, pentru franchete, pentru acel dumnezeu trimis la dracu, pentru puterea de a povesti un personaj, pentru ca poti crea un personaj din stari si enumeratii care aduc pe scena zvarcoleala si bluesul.

mottoul este din agalja.

andreea, uite, asta e poemul:

andreea se scufundă
mâinile lor pe fața ei
mâinile lor pe corpul ei
niște tentacule lipicioase.
oasele devin din ce în ce mai subțiri


mi-e frică de întuneric
dumnezeule vino
și ia-mă în brațe

dar
dumnezeu e coborât pe scări
în sicriu
îi împachetăm lucrurile
pe rând
le dăm la săraci
asta
pâna
nu o să mai rămâna nimic

HMMM.ai un typo, la bunul.
e foarte fain poemul, dar nu e structurat bine.

pentru initiativa si pasiune.
soim al patriei!!

iubita, merci.
se mai gandeste cineva la mine.
uaa.
i*****-ma daca puteti.


ps/ ionut: **bite

Mie mi-a placut foarte mult, mai ales ca e o declaratie de dragostesi la astea sunt ca un mielusel.
Sunt de acord cu orice forma de cliseu intr-o declaratie de dragoste pt ca orice cuvnat survenit dupa acel cliseu da un alt sens. Mai ales cadrul, contextul .

/E prea cald. Dar noi stăm îmbrăcați la umbră. Ne gândim la toate lucrurile frumoase și la toate lucrurile urâte care într-un final sunt frumoase. Sublim. Îmi place când spui sublim. Felul tău de a fi e la fel de ciudat ca și al meu. Ne învârtim mereu țigările înainte de primul fum. Unii spun ca așa se face, noi spunem că așa facem noi. O să murim împreună, fericiți de cancer la plămâni. Mereu unu. Vom avea o cruce pe care o vom împărți, cu numele noastre gravate negru. Sau poate altă culoare. Depinde cum vrei tu. Mie îmi este indiferent. Iubirea nu este colorată/

Asta nu insemana ca nu ii dau dreptate Iuliei, dar textul se poate retusa pe ici colo. Eu asa il vad ca fiind o raspandire de eu /

pe mine acest poem m-a desurubat.
si asa am ramas.
Ioana, nu stiu ce sa-ti zic, decat ca am ramas muta, da este un poem mut in care totul vorbeste.
impreunarea si separarea devin niste notiuni care umplu trupul.
pe acest pem ascult asta

cer

multumesc

imi place.
DA!

/ trăiesc așa cum se cuvine
dau de mâncare spaimelor dau de băut somnului
păstrez pentru mine setea foamea răbdarea frigul
- Marele Frig cum spune Mihai fără clintire -
și toate celelalte amănunte carnale
din biografia mea de femeie-de-casă /

imi place, dar preferam o alta asezare in pagina.
e doar preferinta mea, poate.
curge foarte fain, asa, chiar si cu acea constructie femeie-de-casa; imi place pt ca vad si ceva comun, plauzibil si fantastic.

ce imbinare faina ai facut.
portocala, dumnezeu, genunchii si fotografia;

/o fiară uriașă
printre ziduri
așa trece ziua asta își trage
picioarele
unul după altul unul după
altul mătăhălos
se îngrămădește ne mănâncă
urmele olea/

siolea. destinul curge intre doua realitati.
atat fiction cat si plauzibil.
realitatea se imbina cu aceste elemente.

partea cu vaginul nu mi-a placut.
uite si ceva, nu este de la fragmentul asta, dar mi s-a parut ca merge.