poem

andreea, uite, asta e poemul:

andreea se scufundă
mâinile lor pe fața ei
mâinile lor pe corpul ei
niște tentacule lipicioase.
oasele devin din ce în ce mai subțiri


mi-e frică de întuneric
dumnezeule vino
și ia-mă în brațe

dar
dumnezeu e coborât pe scări
în sicriu
îi împachetăm lucrurile
pe rând
le dăm la săraci
asta
pâna
nu o să mai rămâna nimic

coridorul tau plin de voci m-a prins si pe mine... parca un dans acest poem... imagini bine pastelate si ganduri frumos construite... un poem de +++++++

cu prietenie P. Gorban

interesant textul. după ce l-am citit, am început să zic în gând: Livia se scufundă, Livia se scufundă... nu știu de ce. evident, este vorba despre Livia Ștefan. știu sigur că Livia Ștefan nu se scufundă, cum știu sigur că poemul tău se aseamănă mult cu textele ei.
ei, asta e! și eu semăn cu Andreea Marin dar ea habar n-are. :)

mai trec.

succes!

p.s. - îți las aici adresa uni text, de fapt, un interviu cu Livia Ștefan. - http://www.agonia.ro/index.php/personals/1732491/index.html
dacă citește Livia acest comm, o salut și îi promit că dacă are de gând vreodată să se scufunde, o însoțesc.
deh, pe cădurile astea...

Madim

da, cred că madi se referă la asta:
\"balustrada rece țipătul dintr-o insomnie mai veche mâna ta
pe corpul meu
mâna ta lângă corpul meu
mâna mea pe corpul meu\" - ...
salut madi, ce mai faci?:)

andreea, am o singură sugestie: mai încearcă să lucrezi la final, e diluat. adică aici: \"îi împachetăm lucrurile
pe rând
să le dăm la săraci
asta
pâna
nu o să mai rămâna nimic\" mie mi se pare banal.

Chiar ti-ai dat seama ce spui? \"pentru dumnezeu trimis la dracu\" ?

In cazul asta acolo sunt trimisi toate entitatile ( preponderent oamenii) cobor#ti in sicrie, iata ca ai identificat \"ambalajul\" distinctiv al iadului.

si apoi ideea era tot de milostenie, nu de blasfemie aici, nu stiu de ce impui textului intentii inexistente, doar nu esti autoarea lui.

repetitia e mama invataturii!
repetitia e mama invataturii!
repetitia e mama invataturii!

* entitati trimise, coborate.*

hei! mie mi-a plăcut poemul. știu că repetiția este mama învățăturii. nu am vrut să fiu răutăcioasă, mi-am spus doar punctul de vedere și atât.
felicitări ptr un text bun, Andreea. de ce nu ai ales alt titlu?
p.s. Livia, mă bucur ptr că ești pe recepție. ce să mai fac? uite, pun lacăte albe. ;) o fi bine, o fi rău?!:)

Madim

Traian, te rog nu sari degaba sa aperi entitatile existente si inexistente.
dzeu trimis la dracu este dzeu impachetat si trimis undeva.
/ la dracu / nu insemana literal la dracu.
nu m-am dat autoarea lui, nu stiu cum poti afirma asa ceva, am libertatea sa vad ce vreau intr-un poem, nu xista doar O SINGURA parere valabila si universala.


poate ca si eu am avut expresia oase subtiri, dar nu ma intereseaza asa ca nu cred ca nici pe livia sa o incurce cu ceva.

Atunci trebuia sa afirmi \" la dracu-n praznic\"...pt a evita confuzia uniciății entităților, (doar ele rămân universal recognoscibile) fie că ești sau nu convinsă de existența lor. Altfel, ca simple noțiuni ne putem juca oricât atribuindu-le sensuri fără să ne pese de nimic. Eu nu le apăr îmi apăr propria înțelegere nu mă hazardez de maniera ta atunci când susții că împachetarea (de ce nu și cu nămol?) și trimiterea UNDEVA, inclusiv a lui D-zeu, mai precis a dumnezeului din acest text echivalază cu o vizita la copiii înțărcați ai necuratului. ;)

Exact, nu am afirmat că ai fi autoarea, aici ne înțelegem, ci doar că numai dacă ai fi fost, puteai să afirmi ceva în cunoștință de cauză.

Cam atât, eu în continuare nu văd, pornind de la fragmentul incriminat, ce a determinat afirmația ta anterioară

dar
dumnezeu e coborât pe scări
în sicriu
îi împachetăm lucrurile
pe rând
să le dăm la săraci

Pt că NU d-zeu este împachetat ci lucrurile sale, iar in ce privește prezența divinității decedate ( așa găit-a zaratusthra) avem o indicație clară a locului unde se petrece această fatalitate a lipsei de credință, ne spune chiar Andreea, \"pe scări\".

personal, daca as incerca ce a incercat mede, adica sa scot ce mi se pare cat de cat reusit, nu as avea ce. poezia mi se pare o rugaciune cu ochii inchisi, falsa.

mi-e frică de întuneric
dumnezeule vino
și ia-mă în brațe

usor superfluu, dar mai ales, suna ipocrit.

din final inteleg ca ne mintim singuri cu visele lui dumnezeu. si tu oarecum realizezi chestia asta, dar totusi te pierzi in oameni (?)
pana la urma, despre ce e vorba aici?

Medeea - iti multumesc mult pentru re-citire si pentru steluta, este prima si e foarte emotionanta :) (si mie imi place aglaja deci citatul mi-a provocat un zambet)/din pacate inca sunt usor reticenta la ideea de a mai taia ceva din el, textul a suferit deja mai multe modificari ca oricare altul (o chestie cam noua pentru mine/ desi benefica) dar sa vad cum o sa-l simt mai incolo
Paul – multumesc pentru apreciere
Madalina – nu am ales alt titlu pentru ca sunt bata la chestia asta :P / zambesc / incerc sa cred ca nu ai vrut sa fii rautacioasa
Livia – la final tin cel mai mult fiind trait/asumat dar o sa-l revad in ceva timp poate o sa ii gasesc banalitatea de care zici
Traian – ai dreptate, dumnezeu este doar “omorat” in poemul asta / parerea mea e ca din moment ce dumnezeu e mort atunci clar si dracu’ nu mai exista /apreciez interpretarile tale
Daniel – repetitia e mama invataturii :)
va salut

Andreea,
am citit, mi-a placut. sfat: fără ultima strofă un poem bine construit, bun.
cu prietenie,
p.parvescu

Iti multumesc de trecere si de pareri.
Fiecare intelege ce vrea dintr-un text, deci nu te pot contrazice cu nimic. Sunt curioasa insa de ce l-ai catalogat ipocrit .
Daca vrei totusi sa stii ideea de la care a pornit acest text, ti-o spun : dumnezeul de care vorbesc in poem este tatal meu.

te salut si te mai astept

te mai astept

Acest dumnezeu e unul fictiv doar,parerea mea.Acest dumnezeu traieste in fiecare zi in noi.Traim dupa propile reguli si religii,avem propia filozofie si gandire ce abunda in interpretari.
Cu respect Lacatus Daniel

Singuratate printre oameni, viata coplesita de ideea mortii. Abandonare in mainilor oamenilor ca rezultat lumesc al dorintei de a adasta in dumnezeu. Sau un rezultat al divortului de dumnezeu... Un zeu \"omorat\", bineinteles de catre cei suficient de indmnezeiti (suficient de puternic pentru a-i lua locul). Numai ca darurile,resturile lui n-au cumsa s e termine; e infinitul asumat de om.

te salut

iti multumesc pentru interpretarea textului
mai poposeste pe aici :)

inca nimic...

pierdut intre multe altele...mirajul morbid prezent in infernul DANTESC

1. fără versul: mâinile lor peste tot

2. pe sub piele / oasele se subțiază

3. pt mine poemul se termină la \"să le dăm la săraci\"

poem foarte ok! :D

sd

Ars poetica. Un nume propriu, o porecla, sau o trasatura se repeta in inceput de vers servind ca reper pentru toate actiunile intreprinse de respectivul/respectiva. De aici deriva un amalgam de actiuni care decade intr-un ghiveci, ce se serveste la cald sau la rece, dupa preferinta.
Acest procedeu nici macar fumat nu mai este.