Mediu
partea aceea cu accidentul mortal era adevărată. în amsterdam ploua de câteva zile. umbrela noastră încerca să ne scape de cer.
aveam grijă să încăpem amândoi în aceeași lume. ție mereu îți rămâneau picioarele afară. le mâncau lupii. nu știam ce să spun. nu știam mare lucru despre asta.
în momentul impactului eram încă foarte îndrăgostită.
încercam să nu-mi imaginez altceva. cel mult reușeam să tac. dar tot ce simțeam se transforma în ploaie.
033935
0
si asa am ramas.
Ioana, nu stiu ce sa-ti zic, decat ca am ramas muta, da este un poem mut in care totul vorbeste.
impreunarea si separarea devin niste notiuni care umplu trupul.
pe acest pem ascult asta
cer
multumesc