Ma apara de ploi fara-ncetare
Cu umbra ta de taina ginditoare,
Mai sterge-mi inca zimbetul amar
Cu glasul tau curat si clar
Si potoleste-mi sufletul de para,
Cind iar o zi din ceruri mai
Poezie-alb de iasomie
Și parfum de lăcrimiară,
Glas tăcut din inimioară
Spiritul din melodie.
Poezie-ochii mamei,
Rugă-n ceas de noapte,
Viață fără moarte,
Mierea dulce-a
Conform sintezei vierene
Noi am trăit și am gândit
În secolul vitezelor.
Azi lumea nu ne aparține
Zburăm c-un secol-satelit.
Cînd anii tăi se scutură,
Ca zborul unui fluture
În ziua cea de
Nu mă ținti cu arma vorbirii
Și n-aștepta răvaș de răzbunare,
Sunt protejată de Domnul Iubirii,
Poate că, spre-a ta mirare.
Nu sunt un homo religiosus,
Dar nici ateu nu pot să fiu,
Când știu
Chipul tău de lumină
E pe ziduri pictat,
Iar din ochii orfanului
Tu nicicînd n-ai plecat.
Lumînare aprinsă,
Sufletului care moare,
Zid de catedrală,
Răsărit de soare.
Cînd mă vei întreba de fericire
îți voi răspunde:
-da, daca aș fi o ființă invizibila
domiciliată în Biblioteca Națională.
Pe masa cea mai frumoasă mi-aș pune
Biblia.
Pe canapeaua largă nu
Autor: artemida, (02/09/2009 - 18:48)
Iubim mereu prea putin,
Iar toamna ne aduce
crizanteme galbene in dar.
Zimbim mereu prea putin,
De parca inima ar fi piatra
de granit
Esti firul vietii, mama
Chipul tau nostalgic
Spre casa ma cheama
Si strang de dor pamantul
Si il cuprind in brate
Ce ritmic inima imi bate!
Esti firul vietii, mama.
\"Oricare cap îngust un geniu pară-și\". M. Eminescu
Tu nu ești decât, un fir de nisip
adus în pustiu.
O pată de cerneală în noaptea
fantastic de neagră!
O picătură de apă într-o
DEDICATÃ POETULUI GRIGORE VIERU, SUFLETUL BASARABIEI
Plânge țara de durere,
\"Dumnezeu a fost vestit...\"
Un enorm nimb de iubire,
Azi s-a stins și a murit.
Trist e soarele în
Parcă-i mai albă fața ta,
Mai luminoasă intr-un fel,
Precum e nufărul de nea
Așa ești tu in visul meu.
Parcă-i mai caldă vocea ta
Din Bethoven o simfonie,
Ce-mi bate-n ușa inimii,
Cînd casa
Timpule, tu print din basme,
Mai stai un pic, de ce alergi?
Prin spatii albe si albastre,
Prin vene-nguste de tristeti.
As vrea sa-ti pun pe cap coroana
Din frunze galbene de ceara,
Dar tu nu
De la Adam și Eva-ncoace
istoria ne-a fost fecundă
urmînd războaiele cu pace,
durerea cu o fericită undă.
Ce suntem noi? cînd galaxii
din stele reciproc își smulg,
de ce să plîngi,dacă nu
Cad roșii petale de roze
Din cele trei flori ce mi-ai dat,
Și picură-n suflet tristețea
Pe unde mai ieri a plouat.
Doar ceasul mai face un zgomot
La orice secundă ce moare,
Ce bine că-n jur
Decorul îmi soarbe privirea,
Un aspru vânt de faur,
Și gândurile toate
Sunt minții mele traur.
Frigul mă strânge de inimă,
Ca un virus banal,
Alunecând cu razele lunii
Pe albul pat
Linistea si poetul
Autor: artemida, (15/11/2009 - 20:49)
Linistea s-a strecurat tiptil
in sufletul de copil.
-Am venit...
-Ce bine, vom fi iar impreuna.
-Esti bucuros?
-O, da, sunt
NINGE CU FLORI DE CAIS PESTE NOI
FANTASTIC DE DULCE MAI NINGE!
DE DRAGUL SFINÞILOR.
RÃSAR LÃCRIMIOARELE-N CODRI
CU-A LOR PARFUM AMEÞITOR,
DE DRAGUL SFINÞILOR.
STAU DOUÃ LEBEDE PE
Dor de eternitate
M-a atins un înger cu aripa
Imaculat de suavă şi moale
Ca glasul ce vine din ceruri
Să-mi spuna să uit disperarea.
M-a şoptit dulciu
Autor: artemida, (29/08/2009 - 15:36)
Castanii oare tot mai înfloresc
Din seva osemintelor străbune?
Trecut-au ani de-atunci...
Și îngeri albi din marmură mai sînt
În cimitirul tainic,
Nisipule, mai stai,
Iați pașii tăi
de pe nervii mei gezgoliți!
Clepsidro, nu-l grăbi.
Mai zăbovească un pic,
măcar în această zi,
cea mai frumoasă din
toate cîte au fost!
Privește, regele
Enigmatică e urma unui poet autentic.
Pornind după ea pășești cu uimire în
împărăția filosofiei sale.
Dincolo de \"cunoașterea luciferică\",
descoperi sorgintea neantului, dar
acest drum este
Ce-i oare veșnicia?
Când șarpele și moartea
Întunecă pământul
Ce geme de păcate.
Furia lor e mare
Ea dispersează-n cancer
Ca undele de gheață
În sufletul ce moare.
Preoți în
S