Poezie
Dor de eternitate
\"---şi celui ce îi este sete, să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată!\" Apocalipsa 22.17
1 min lectură·
Mediu
Dor de eternitate
M-a atins un înger cu aripa
Imaculat de suavă şi moale
Ca glasul ce vine din ceruri
Să-mi spuna să uit disperarea.
M-a şoptit dulciu să nu dispar
Să-i fiu pana la aripă,
Să zîmbesc şi să prind clipa,
Dar un demon mi-a strigat bizar.
Deschide uşa mănăstirii,
Că ridurile se-adîncesc
Şi-ncărunțeşte versul de iubire,
Iar foile îngălbenesc.
O, demone şi tu ai aripi,
Dar negre sunt ca ciorile
Şi tot ce spui inspiră traur
Mînca-te ar focul bolilor.
Ridic spre cer ocnii trişti,
Poate că vad rîvnita lumină,
Dar ei rămîn închişi
Şi eu rămîn străina.
Tu rege-al morții, mă lasa,
Să ies din mirajul pustiu
De aur vitreg şi-amar
Nu vreau de tine să ştiu.
Tu înger sublim de lumină,
Sporeşte-mi harul divin,
Căci turbă şarpele morții
Acum mai rău ca oricînd.
Azi glasul iubirii ne cheamă
Şi orice atom asta ştie,
Bat clopote fără-ncetare
E vreme tîzie, tîrzie.
001.601
0