Iubirea pura a ochilor caprui spre negru
* * top 20 * forum * biblioteci * librării Salut, olog lidia * poeziile mele * poezii preferate * mesagerie * prieteni * profil * ieșire
umbra
Ma apara de ploi fara-ncetare Cu umbra ta de taina ginditoare, Mai sterge-mi inca zimbetul amar Cu glasul tau curat si clar Si potoleste-mi sufletul de para, Cind iar o zi din ceruri mai
Rugaciune
Cad picaturi de roua din ochii cerului imens de mari Nu plinge, Doamne, ca ma doare... Te-au tot taiat in marmura si piatra si se inchina chipului cioplit, cer indurare, stiu Doamne, cit de mult
LINISTEA SI POETUL
Linistea si poetul Autor: artemida, (15/11/2009 - 20:49) Linistea s-a strecurat tiptil in sufletul de copil. -Am venit... -Ce bine, vom fi iar impreuna. -Esti bucuros? -O, da, sunt
Derutant
Calatorule spre nicaieri, nu alerga iubirea-ti sta intr-un ungher? si ai uitat de ea. Calatorule spre nicaieri, nu cauta ca totul reveni-va la haos, ai uitat de Turnul Babel
CAPCANA ILUZIEI
De la Adam și Eva-ncoace istoria ne-a fost fecundă urmînd războaiele cu pace, durerea cu o fericită undă. Ce suntem noi? cînd galaxii din stele reciproc își smulg, de ce să plîngi,dacă nu
Quo vadis,homo sapiens?
De atita perturbare ochii mei deja prea grei Se ascund in alte ginduri mult mai triste pentru ei. Universul sters, steril, mut si firav azi imi pare Tu planezi prin alte spatii mult mai fine si
Iubim mereu prea putin...
Autor: artemida, (02/09/2009 - 18:48) Iubim mereu prea putin, Iar toamna ne aduce crizanteme galbene in dar. Zimbim mereu prea putin, De parca inima ar fi piatra de granit
Voi sta pe umarul tau
top 20 forum biblioteci librarii Autentificare Login Password Inregistreaza cont nou! Nu te poti autentifica? Voi sta pe umarul tau... Autor: artemida, (03/11/2009 - 18:27) A
Fugit irreparabile tempus!
Timpule, tu print din basme, Mai stai un pic, de ce alergi? Prin spatii albe si albastre, Prin vene-nguste de tristeti. As vrea sa-ti pun pe cap coroana Din frunze galbene de ceara, Dar tu nu
Suflet geamăn varianta a II-a
Parcă-i mai albă fața ta, Mai luminoasă intr-un fel, Precum e nufărul de nea Așa ești tu in visul meu. Parcă-i mai caldă vocea ta Din Bethoven o simfonie, Ce-mi bate-n ușa inimii, Cînd casa
Fericire
Cînd mă vei întreba de fericire îți voi răspunde: -da, daca aș fi o ființă invizibila domiciliată în Biblioteca Națională. Pe masa cea mai frumoasă mi-aș pune Biblia. Pe canapeaua largă nu
Barba crescit, caput nescit!
\"Oricare cap îngust un geniu pară-și\". M. Eminescu Tu nu ești decât, un fir de nisip adus în pustiu. O pată de cerneală în noaptea fantastic de neagră! O picătură de apă într-o
Cea mai frumoasă zi e azi!
Nisipule, mai stai, Iați pașii tăi de pe nervii mei gezgoliți! Clepsidro, nu-l grăbi. Mai zăbovească un pic, măcar în această zi, cea mai frumoasă din toate cîte au fost! Privește, regele
Ștrengăriță dulce
Autor: artemida, (29/08/2009 - 15:36) Castanii oare tot mai înfloresc Din seva osemintelor străbune? Trecut-au ani de-atunci... Și îngeri albi din marmură mai sînt În cimitirul tainic,
Gînduri
Alipește palma de mâna mea Și tu, și el și ea. Ațintește ochii spre stea Și tu, și el și ea. Primește în suflet doar alb, Cristalic ca fulgul de nea. Căci sufletele sunt aproape, Ca niște
Aș vrea un strop de nemurire
Aș vrea un strop de nemurire, Ca să citesc ce n-am citit. Aș vrea un pic de nemurire, Să-l mai ascult pe un Zamfir. Aș vrea un gram de nemurire, Ca să-ți mai spun că te iubesc. Aș vrea un
Fără gram de suflet
Cum poți privi în ochi orfani, Strigînd: \"lepădătură\"?! Numind pe mama lui cea dragă... Maimuță, corcitură. Cum poți o inimă murindă S-o blestemi în vecie? Strigînd la floarea
Copilul orfan
Nostalgica durere din gânduri se ivește, Sunt tristă și străină, iar mama putrezește. Amară, atât de-amară, o lacrimă fierbinte Din ochi încet coboară pe-al tatălui mormânt. Și soarele din ceruri
Două lebede pe lac
E seară.Pe cărarea lunii Stau două lebede tăcute, Se leagănă ușor pe unde Departe de privirea lumii. Înmărmurit de frumusețe, Și timpul s-a oprit uimit Adie lin un pui de vânt Pe lac în
Nu
Nu mă ținti cu arma vorbirii Și n-aștepta răvaș de răzbunare, Sunt protejată de Domnul Iubirii, Poate că, spre-a ta mirare. Nu sunt un homo religiosus, Dar nici ateu nu pot să fiu, Când știu
Cogito, ergo sum
Conform sintezei vierene Noi am trăit și am gândit În secolul vitezelor. Azi lumea nu ne aparține Zburăm c-un secol-satelit. Cînd anii tăi se scutură, Ca zborul unui fluture În ziua cea de
Ideea
Oare să nu știi tu mamă!? Mai amară decât moartea, Mai străină ca dușmanul, Mai pustie ca Sahara, Este doar străinătatea.
Poezie
Poezie-alb de iasomie Și parfum de lăcrimiară, Glas tăcut din inimioară Spiritul din melodie. Poezie-ochii mamei, Rugă-n ceas de noapte, Viață fără moarte, Mierea dulce-a
Isus plângea
S-a înfiorat în Duhul Lui, Și prea S-a tulburat, Fiindcă Lazăr a murit Isus plângea... Iar cerul s-a întunecat. Atunc Iudeii s-au mirat Cât L-a iubit pe acest om! Cel mai curat
Acrostih
Dansezi un vals în gândul meu, Oriunde nu privesc te simt. Răpus mi-e sufletul mereu De-un cântec sfânt și blând. Eu din sublim te văd ieșind, Intact și tainic ca un vers Urmându-mi gândurile,
Afrodita
Trecea de șaisprezece ani, Și vai, ce gingașă era! În părul ei gălbui-bălai O rază se scălda. În ochi se ascundea De taine dulci, o mare, Iar buzele-i pictate Șopteau ceva la soare. Mișcarea
Întrebarea îngerilor
Pierdut în certuri infantile, La monitor ca la icoană, De să meditezi, copile? Când timpul fuge-n goană. De ce să vii, de să pleci, Fără un scop anume? Doar mâine poate fi
Prețuiți timpul!
Și eu și tu...îmbătrânim, Ca niște frunze-n toamnă. Ce repede încărunțim, O, Doamne, Sfinte Doamne! Scurtă e viața din lume, Ca o simplă clipire! Frumoasă ca valul în spume, Ca firul de ață,
Neștiința
Neștiința Pustie și străină A fost, este și va fi Sursa tuturor relelor umane Întuneric. Cuvintele Duioase și vesele Așteptînd se măresc și se nasc Din semințele lor
Dedicație
Când anii se desprind din șir, Ca toamna frunzele din pomi, Ca mirosul de trandafir, De bate vântu-ncet spre noi. Când visuri lungi nu se-mplinesc Și plouă-ncet peste cuvinte, Încerci zădarnic
Tablou în nuanțe de albastru
Zbuciumată-i marea-n înserare, Piramide-n lanț pe mal se-nșir, Să oprească undele hoinare, Ce lovesc spumoase-n temelii. Cerul și cu marea sunt totuna, Cufundate-n apa tulburată În albastru
Adio, maestre
DEDICATÃ POETULUI GRIGORE VIERU, SUFLETUL BASARABIEI Plânge țara de durere, \"Dumnezeu a fost vestit...\" Un enorm nimb de iubire, Azi s-a stins și a murit. Trist e soarele în
Iluzia potenței umane
Iartă-ne, căci n-am știut Că ochii-nchiși mai bine văd. Și doar tăcerea ne vorbește Atâta timp cât ascultăm. Ne apropiem uneori de stejar Să mai plângem, și el ne ascultă. Căutăm ceva în
Vreme masonică
Ce-i oare veșnicia? Când șarpele și moartea Întunecă pământul Ce geme de păcate. Furia lor e mare Ea dispersează-n cancer Ca undele de gheață În sufletul ce moare. Preoți în
GALBENE
Galbene sunt frunzele de toamnă, Plînse ca și gîndurile mele. Trecătorii trec grăbiți pe stradă, Parfumînd văzduhul matinal.
De dragul sfinților
NINGE CU FLORI DE CAIS PESTE NOI FANTASTIC DE DULCE MAI NINGE! DE DRAGUL SFINÞILOR. RÃSAR LÃCRIMIOARELE-N CODRI CU-A LOR PARFUM AMEÞITOR, DE DRAGUL SFINÞILOR. STAU DOUÃ LEBEDE PE
Emoție de iarnă
Într-o rază de lumină Sclipitor de orbitoare Subțiri fire de argint Se presar din bolta fină. Ninge faur cu argint
Dor
Dor de țară Mi-i dor de brâul cel de munți, Cu izvorașe pe la poale Și cu manta de brazi înalți Mi-i dor de țara noastră mare. Ce nalți și-mbătrâniți sunt pinii, Ce-și au din fraged
Morții
Morții \" Iată vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați într-o clipă...\" 1 Corinteni 15 Cei morți sunt muți De jalnică uitare. Ei nu aud și nici nu văd, Ei nu cer de
Melodie pentru mama
Melodie pentru mama O clipă oprește-te, mamă, Ca ochii sa-ți pot săruta, Să cad în genunchi și cu lacrimi Să mângâi tăcut mâna ta. Madonă a lui Rafaello În brațe cu pruncul duios Nu
Suflet geamăn
Suflet geamăn Parcă-i mai albă fața ta, Mai luminoasă intr-un fel, Precum e nufărul de nea Așa ești tu in visul meu. Tăcut și tainic te descopăr Mai plin de înger în
Dedicatie feciorașului Alexandru
Ce triști sunt ochii tăi, iubite, Ca cerul fără Dumnezeu, Ca ziua-ntreagă făra soare Sau un izvor secat de rău. Ce mari sunt ochii tăi, iubite, De văd in ei nemărginirea Și ingeri fulguind
MAMA
Chipul tău de lumină E pe ziduri pictat, Iar din ochii orfanului Tu nicicînd n-ai plecat. Lumînare aprinsă, Sufletului care moare, Zid de catedrală, Răsărit de soare.
Esti firul vietii, mama
Esti firul vietii, mama Chipul tau nostalgic Spre casa ma cheama Si strang de dor pamantul Si il cuprind in brate Ce ritmic inima imi bate! Esti firul vietii, mama.
Dor de eternitate
Dor de eternitate M-a atins un înger cu aripa Imaculat de suavă şi moale Ca glasul ce vine din ceruri Să-mi spuna să uit disperarea. M-a şoptit dulciu
Viața e chemare
Viața nu-i fantomă-n mare Și nici fulg de păpădie! Care zboară dus de vanturi Prin feerica câmpie. Un destin, e chiar chemarea Tatălui sublim din ceruri, Creatorului ce este Nimb iubirii
