Poezie
Stație fără călători
1 min lectură·
Mediu
ce umbre noi mai nou
ne ies prelungi dintre tâmple
ai observat
locul meu se năruie lângă locul tău
ca-ntr-o banchiză în vara polară
ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete
mai sufli un fir de păr
o firimitură imaginară
mă cerți și dacă port un tricou șifonat
când mă visezi
mă uit la tine nevinovat dimineața
cred că te enervează
aseară strada s-a ridicat peste oraș
cu tot cu stâlpii de iluminat
a fost întuneric și liniște
nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte
așa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre
pentru asta a trebuit să te visez și aveai un capot demodat
și papuci de casă chinezești
acum de dimineață ștergi cu mâna geamul aburit dintre noi
ca un nătâng cred că mă întâmpini și mă chemi
zâmbesc fericit
realizez târziu că
treci pe lângă mine
cu indiferența unei dimineți
pe lângă o stație fără călători
001.217
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Simion Cozmescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 152
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Simion Cozmescu. “Stație fără călători.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simion-cozmescu-0035374/poezie/14071078/statie-fara-calatoriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.