Poezie

Animal de companie

2 min lectură·1 februarie 2015

Mediu

stau și mă întreb

din ce țară vin și pleacă iubitele

lungile languroasele și eterice precum copacii

care m-au îmblânzit și m-au făcut animalul lor de companie

vagoanele vânt se rostuiesc în gara

unde le întâlnesc coborând

și multe îmi cer un foc fumează în timp ce le car valiza

cu coada ochiului întunecat mă privesc

și bagajul îmi pare mai ușor

la primul motel facem dragoste

o năvălnicie și o răbufnire între noi

goi

doar o voaletă peste chipul ei atâta îi cer să poarte

dimineața și cearceaful rămân fără cută

precum un sân de fecioară sub ie

nici o urmă sau geamăt din noaptea trecută

te-am sărutat ca primă trecătoare

ieșind din crâșma unde își beau sîngele damnații

de-a valma în fumul și tristețea scorojită a pereților pulsatorii

duceai o valiză și purtai o voaletă poate era prea seară afară sau în mine

oricum nu m-au încurcat prea tare la sărutul apăsat

nici seara nici voaleta

miroseai a puritate a femeie și ceva parfum

simțeam o plăcere diabolică să îți strecor damful de rachiu ordinar printre buze

dar mi-ai răspuns la sărut și te-ai desprins

urându-mi noapte bună iubitule și deși nu vorbeai pe limba mea

te-am înțeles

copacii mă cheamă și îmi aruncă o frunză înainte de toamnă

le-o aduc înapoi la rădăcina umbrei

stărui cu ochii după trenuri și păsări

nu știu din ce țară vin iubitele

și nu știu unde pleacă

001.417

Simion Cozmescu. “Animal de companie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simion-cozmescu-0035374/poezie/14064588/animal-de-companie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.