Peste ureche

poezie de dragoste din care lipsește tocmai dragostea. altfel numai cuvinte de genul:
odaie necuvântătoare! (există numai ființe necuvântătoare. odaia nu e evident niciun fel de ființă.)
"breteaua sutienului inexistent"...
"aproape că te muream"(se poate înțelege că o hrăneați cu mure?)

dragoste pentru poezie!

Ionuț, eu experimentez, îmbin un limbaj al paradoxului, al absurdului cu elemente organice, reale, încercând să transmit o stare, o dragoste aici. Mie unuia odaia îmi cuvântă , dacă spuneam ''odaia tăcută'' normal ar fi fost să ai aceeași reacție, dar atunci probabil (scuze că îmi iau libertatea să te citesc) nu merita, îți spuneai iată un alt clișeu. Dar mie poate odaia îmi spune ceva de obicei, geamul, patul, zidurile, fiecare, cel de vest îl bârfește de obicei pe cel din sud, nordul cu estul au gânduri de emigrare și vreau să planteze păuni cu ochi în coadă. Urechi să ai :) Poate așa e de obicei, și uneori realizez și eu că nu vorbește, și sunt surprins, și scriu asta. Poți să înțelegi și că o hrăneam cu mure, dar nu cred că te (lă)muream orice aș fi scris. E adevărat, aici am împins cam la maxim libertatea care o acord deocamdată discursului automat, oleacă absurd, cel ce vine ca izvorul, cel din marginile somnolenței...Este o treaptă pentru mine..în jos, în sus, în odaie, în breteaua sutienului inexistent, whatever. Mulțumesc pentru interes.