Poezie

Tolba

2 min lectură·7 decembrie 2013

Mediu

femeie tu ieși la vânătoare numai noaptea

când seacă trecerile prin oasele luminii

în ochii tăi cu luciri de frunză de nuc șoimii se rotesc flămânzi

omătul linge tălpile catifelate

adulmeci și buzele încrețesc un zâmbet crud

un vânt plin de lupi vineții îți hăituie vânatul

luna privește tresare când o mână i se așează grea pe umăr

găsești lacul îngenunchezi

îți privești și te privește sufletul captiv sub gheață

părul dezmierdat de pești pare că a mai crescut între timp

* * *

vânătorule tu numai ziua iei urma viețuitoarelor

dar noaptea asta te-a prins în mrejele-i albe

(ielele vineții ale zăpezii te-au ademenit )

tolba-și risipește sufletele în urmă

firimituri pentru întoarcerea acasă

câinii de frig au intrat într-un leș de cerb care acum

te urmează pe cărări

pe un lac o lebădă pare prinsă-n gheață

îi auzi cântul descântul și o săgetezi

febril să o adaugi la trofeele nopții

te apropii și vezi o femeie mai albă ca zăpada în care agonizează

îi ții îndurerat capul în palme

două frunze de nuc îi cad din ochi în ultima suflare

din pântecul săgetat curge sânge cald

zgomote sub gheață ajung până la tine

mirat și plângând vânătorule mori înecat

tras de două brațe mai reci ca apa din care ies însângerate

cerbul urlă chinuitor

* * *

luna privește tresare când mâna i se ridică de pe umăr

femeia se evaporă în primele raze ale soarelui

din cerb ies câinii urmând firimiturile spre casă

femeie tu ieși la vânătoare numai noaptea

001.404

Simion Cozmescu. “Tolba.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simion-cozmescu-0035374/poezie/14039724/tolba

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.