Risipă de rugină pe frunze,
am încărunțit în melancolie,
pe urmele timpului prins cu plecarea păsărilor
degeaba chem de pe dealuri rodul,
odihnește la răspântii de drum către iarnă.
Îmi cad pe
Lumina alunecă pe gleznele tale,
înflorește nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuți apa
peste care treci cu surâsul subțire
ca o trestie legănată de vânt.
Noaptea cât metafizica iubirii
îi
Sufletul nu mai poate răbda,
dă ocol durerii,
o îmblânzește cu o mângâiere de copil
ce răscolește trupul și-i dă culoare,
de se luminează la față
cu buzele arse.
Inima-n freamăt asemenea
A coborât din aer dar nu știe ce face
îi simt pulsul cum bate.
Rămâne să-și umple timpul cu clipe active
pe care vrea să le trăiască intens,
zilele îi schimbă gândurile nehotărâte
și adună-n
Locuiesc în fântâna timpului urcător
cu izvoarele cuvântului sub tălpi.
Îmi caut mai întâi uneltele, apoi scriu,
cu degetele mâinii stângi la tâmplă
ideile reci curg pe hârtie
ai venit să-ți umpli trecutul cu întâmplări
smulse din gura rătăciților călători
care nu și-au găsit rostul
porțile au picioarele împiedicate
iar pe stâlpi curg iluziile șiroaie
nopțile de
pe strada mea
trec femeile singure
se opresc și caută cu ochii ceva
bărbații nu se mai plimbă stau în bodegi
vântul se agită stingher
nu se știe rostul timpului
numai eu
n-am nici o
Mi-au înghețat cuvintele pe frânghii
sau pe corzile vocale,
am ajuns să trag cu arcul
în enigmaticul surâs al femeilor feshion,
în ochii lor cu decor fals
și buzele cu acid hialuronic
fără
Acolo întotdeauna se împart apele vieții,
a mea face meandre și nu-i bună de băut,
a ta sare peste stânci și-și face loc printre noi
celelalte se duc și se pierd în pustiu.
De multe ori nu-s
am început lumea cu sfârșitul alteia
caut bing bangul inițial
dar mă lovesc de zidul lui Planck
așa că mă las adus la zi
de tot ce se cheamă expansiune
care este în firea lui Dumnezeu și a
Tu eşti femeie-n taina nopţii
Crepuscul în culori de seară
Săruturi dulci la pragul porţii,
Iubiri nebune dintr-o vară.
Tu ești femeie-n car de stele
Sublimul trăirii îl culegi,
În ale inimii
Mi-e dor de tine, atâta știu,
În noaptea asta care trece,
Mă caut cu gândul prin pustiu
Spre oazele cu apă rece.
Și nu sunt oaze și nici apă,
Numai scântei albe de amnar,
La rădăcina
Nimic in lume nu e cum a fost
Mirosul fânului cosit s-a dus,
A mai rămas un singur avanpost
Întins pe tavă, sufletu-mi adus.
La ceasul iernii când se visează
Tăceri în cuvintele
După ploaie, simt miros de flori de salcâm,
mă străbate o bucurie neașteptată,
păsările sunt cuprinse de o frenezie ciudată
de parcă sunt într-un concert sui-generis
și toată suflarea ascultă
cu
Cu singurătatea nu mă laud niciodată
aproape că am uitat de ea,
cât mai plin de gânduri am înnoptat devreme,
am rămas un căutător de comori.
În tot ceea ce-mi spui
mărșăluiesc printre lucruri cu
Nu-mi mai sunt acasă gândurile
mi-a plecat timpul în afară,
mi-a fost furată identitatea
am rămas un cumpărător de vise la licitație
și nu sunt ofertanți.
Am vedeniile unor autostrăzi
O să se tragă zăvoarele de lemn,
porțile o să suspine din încheieturi,
se va lumina dincolo de ziduri,
de vor năvăli fluturii pictați.
Aburi din pământ se ridică la ceruri
și ele au scările
Sunt un somnoros nedormit
care și-a pus obrazul
într-o noapte de ceară,
pictată pe un zid,
în varul decojit de pielea arsă.
În noaptea pe care întruna o despic
există numai ore de
Iubito,
grăbește pașii
cireșele coapte îți modelează gândul,
peste trecut zboară albine,
palmele au adâncite linii scrise
iar buzele
poarta urmele lăsate de iubire.
Privește-mă ca pe un arbore
la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce
Ce frumos era înainte
când m-am băut de cuvinte
și de noroc
ca un sărăntoc.
Și azi mă beau de viață
în fiecare dimineață
și-n fiecare seară
de iubire amară.
Vino și tu dacă vrei
iubito
îmi sun cântecul pe corzile la harpe
așez în cuvinte, fior tremurat de glas,
până-mi alunecă sub pană un șarpe
singur, tristul poem gravat în plexiglas.
plâng vocalele umilite-n
Norii se lovesc fugărindu-se pe cer,
lasă fulgere de foc pe umerii zeilor.
Vântul aduce ploile repezi și trecătoare,
oamenii se ascund ca puii sub cloști
sub cel mai apropiat
Încearcă peste tot să risipească
raze în oasele luminii,
ochii rotesc unghiurile pe toate fețele geometriei.
Poartă-n rădăcini oglinzile cerului,
scoate din umbrele morții îngerii