Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.
E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli
te știu prin cețuri destrămate de vânt
cu pașii în stele pe drumuri de munte
alergi prin păduri de molid și de tisă
la cabana vegheată de nuferii galbeni
luminoasă te strecori prin odăi
cu
Nu știi în ce ipostază mă aflu,
să vâslesc în sânge printr-un tunel albastru
în care nu se zărește altceva în afara unei lumini
atât de îndepărtate încât se contopește în minte cu o stea
pe sub
Zidit în coloanele dintre anotimpuri,
mă succed odată cu ele pănă la ultimul
care nu se mai termină.
Vin stelele cu nopțile albe ale nordului,
nu mai știu în care dintre lumi mă
Am scăpat din vedere tristețea
care bântuie printre oameni,
am rămas o imagine-n oglinda sufletului
fără nicio singurătate uitată
în casa unde urmele așteaptă
tăcerea cuibărită-n obiectele
Atâta taină se ascunde în om
de într-o viață nu-l poți cunoaște,
fapt știut...
Nu se poate înlătura întunericul
chiar dacă lumina încearcă
tot timpul să-l pătrundă.
Mereu vom trăi
în
Noaptea se furișează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul spânzurat de cer.
Am prea puține șanse de reușită,
să trec
Stă mai mult decât trebuie în propria groapă
pe dunga orizontului
se duce târâș prin iarba fiarelor uscată
de la început e șarpele care se urcă-n pom
sunetul clapei pianului în dezacord cu
Nu mai pune degetul pe rană, pune sare,
istovit de crucea pe care o duce
trage adânc aeru-n piept și-l arde,
simte cum ura-i lichidă și se varsă în afară.
Respirul caută trufia de
Sunt mai presus de cuvinte, încercările din fiecare zi
puse pe capul trădării
care se află sub acoperire în mijlocul faptelor.
De mai multă vreme sunt arse visurile de înflorire
și mâinile se
Printre oameni
timpul trece neluat în seamă,
fără remușcări nu ne spune nimic
ia cu el tot ce-i mai frumos
și pleacă nepăsător din valea morții
până se șterge totul din memorie.
Cerul și
Dragostea m-a dat peste cap,
am rămas cu franjurii rupți,
căciula aruncată peste poartă,
mâinile prinse de ochiul speranței.
Bineînțeles că nevoia intră în casă de frig
și se lovește de
Atâta zbucium am cât nu cuprinde marea
și-n valuri mi s-au scurs întâmplările
spre țărmuri necunoscute de care întreb,
de ce mi-ați pierdut îm uitare vedere și gânduri?
Pe celălalt mal se varsă
Un trandafir și o femeie
își sărbătoreau întâlnirile.
Trandafirul privea femeia în ochi,
ochii ei clipeau de neastâmpăr,
se întrandafira la față de frumos.
Femeia privea trandafirul în
La încheieturile mâinii drepte
apasă o durere pe ligamente,
dar nu mă plâng niciodată la tine,
nu sunt dintre cei ce se tem de dureri,
ele ne pot încerca pe fiecare câteodată
dar din asta nu
m-am întristat pe drum
în apa fântânilor
însetat de adevăr
nu mi-am revenit
rupt din calendarul verii
n-am găsit umbra
să mă ascund de soare
pentru alt anotimp nisipos
sosesc la tine
cu
Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura pașilor
cu urme-n inima cuvântului
și a asfințit odată cu luna-n turnurile nopții.
Atunci de la o fereastră
noaptea se scurge în mare
singuratică
stelele rămân pe țărm
în ploaie
de o vreme vâslesc
la orizont întunericul
la frig strănut
de face valuri pământul
obosit
adorm în păduri de
Împins dincolo de arestul mâinilor rebele
nicio încăpere nu-mi pare sigură
mai mult decât zăvoarele puse.
În memoria cheii rămâne dilema,
să-și acopere gaura ori nu
cu glasul tăcerii
Locul lui, alții nu-l vor ținti
nu-s arme care să-și înghită focul,
ochiul de veghe nimeni nu-l știe
el vede dincolo de ziduri.
Cum la teatru se trage cortina,
actorii joacă o piesă
De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.
Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le
Foșnește singurătatea pe margini
și vântul se umflă în corpul ei
cum noaptea în sufletele abandonate.
În arșița înstrăinării
clipele de naufragiu se pierd
când nimeni nu te ma întreabă
nici
Îngenuu
cuprins de emoție
scapă o lacrimă
de bucurie pe gânduri,
Imbolduri prin semne surprinse
trecute prin cercul de lumină.
Columne de piatră să ridice,
cerul să-l sprijine
pe altare
Sună frumos cântecul tău la fereastră.
Ce neobișnuit e surâsul văzut în oglindă
când întunericul își picură clipele
din streașina norilor pe copaci
ori zboară câte o pasăre,
cu frângeri de