Întotdeauna înaltele turle
dau față orașului,
întotdeauna dau măreție
aureolă de cetate sfântă.
Gândul meu curios, gândul tău curios
se-mbracă-n imagini inedite,
un oraș de uimire și
Prea flămând mânca de la gunoaie,
nu se temea,
pentru el foamea era un fel de salubrizare
a vieții de îngrădiri.
Fără remușcări se izola de oameni,
se însoțea cu cei asemenea lui
și nu-și mai
Până-n tălpile arse
îți beau apa din trup
pe dinlăuntru
și o fântână fără ciutură
izvorăște mereu
sângele cald.
Pietre de lumină
se zidesc
cu suflet în ele
până ochii tăi
văd
Nu mă îndur să rup bariere,
trec mai degrabă pe sub sau peste ele
depășind zădărnicia.
Ajung la timp unde se dezvăluie trupul tău întunericului,
nu îngădui nicio dezbrăcare de caracter,
la
Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuții
și ele se înmulțesc lipsite de sens.
Am în gânduri multe disponibilități,
dar doresc altele mai pline de conținut
prin
O frunză de dafin își epuizează mirosul
într-o ceașcă de vin fiert,
mi-au înflorit literele sub coaste,
sunt niște sunete de țimbal
sfârâie ca pe un grătar peștele sărat,
alte arome dospite.
Până la noaptea minții
gândirea este primă-doamnă,
nimeni nu se îndoiește de loialitatea ei
până i se rupe apa conștiinței
și naște un prinț al afacerilor de culise
în care acoperă
te-ai hrănit cu sângele meu până la epuizare
și am rămas legat de tine
ca un pește de apă
nimic nu mă face să cred în minuni
mă prind în hora obișnuită a lumii
tu crezi în semne
Cine răscolește nervii mei de noapte?
Cai înaripați îmi străbat gândurile,
Păsări jucăușe m-așteaptă pe mal,
Cântecele se suprapun peste sunetele viorii albastre,
Câmpia își vălurește de plăcere
Își întinde pielea pe față,
întinerește-n dorințe, visează mai mult
cum păsările cântătoare primăvara,
capătă altă încredere-n sine
în vârsta fulgurantă și falsă.
De teama anilor neiertători
Își socotea silabele pe degete și-i scăpau printre
ca și norocul pe carte-l aștepta demult,
inima ei se credea plină de dimineți
și ochi le schimbau între ele în funcție de dragoste.
Din
Acele trupuri moarte, nu sunt moarte,
stau latente în spatele vieții
de unde învierea le-nfășoară într-un arc
și sar de unde sunt în afară.
Este o așteptare îndelungă a recreației
care
Am venit pe val cu fluxul la țărm
tu-n larg pe corabie
străpungi cu telescopul ungherele nopții.
Urc povârnișul printre rădăcini,
pe faleză, pietrele albe,
dincolo, casele luminate de
În scăldătoarea cu miresme
ursitoarele mi-au pus bani și flori,
m-au lăsat să respir aburul apei calde,
viitorul să capete-n trup, un nume
la fel cu cel de la botez.
Am crescut cu fiecare
Lumina se furișează printre scânduri,
pe gard doarme o pisică neagră,
dincolo nu se vede nimic
decât o noapte ca o zebră
cu capul în pământ
paște întunericul.
Mă-ntorc
din punctul tău cel mai îndepărtat
și nu mai pot să-ți vindec iubirea
după ce m-ai hrănit cu foamea ta
mai mulți ani desperecheați de invidie.
Mândria îmi mijește prin gânduri,
pune
În deplinul onestității
spiritele urcă liber
omul,
noi îi deplângem căderile.
Îndepărtările de sine se adâncesc
golul se umple cu așteptare,
se naște o noapte a minții
în care nimeni nu
Într-o seară sfătoasă de vară, trecea singură,
orașul se înflăcăra rupt din verdele zilei,
cântecele îmbătrânite la ferestre, au plecat.
Izolată de curtea casei șura cu fân abia adus,
în podul
Întâmplările nasc marile învățăminte
ce așteaptă la porțile cuvintelor,
să pornească declanșarea în fapt
a libertății de convingere
manifestată simplu fără nicio temere.
Îmbrățișez adâncul
În partea cea mai isteață
închisă-n contur de os,
liniște nu există
doar prefaceri urcătoare,
sub semnul spiralei
hrănindu-se cu ispitele gândului.
Cât poate să fie înaltul
de nu-l putem
unde verbul devine lucrare
ușile lumii se deschid
intră în case bogăția de vise
străluminând orașe de purpură
când în adâncuri coboară înaltul
pe umerii albi lumineazâ
întunericul rămâne
Dragostea iese-n cale printr-o întâmplare,
îți cade pe ochi ca o perdea
prin care nu se vede nimic
și orbecăi cu plăcere prin labirintul ei.
Copil naiv împart dorințele cu tine,
le înfășor pe
Nu mă mai respinge
dragostea ei fierbinte ca sticla,
lumina fuge desculță pe drumuri
sperând c-o s-ajungă la timp
în centrul vechi unde se fură întunericul.
Și noaptea intră în case ca
Mi-am pus amprenta pe fiecare întâmplare
și orizontul a căpătatat alt contur
pe care-l privesc fără teamă
ca pe o poartă deschisă.
Lumina căzută ca un scut protector
rupe întunericul și-l
