Poezie
Acum nu-i târziu
1 min lectură·
Mediu
Mă-ntorc
din punctul tău cel mai îndepărtat
și nu mai pot să-ți vindec iubirea
după ce m-ai hrănit cu foamea ta
mai mulți ani desperecheați de invidie.
Mândria îmi mijește prin gânduri,
pune urechea la pământ și așteaptă
susurul trupului de femeie-n ierburi
în serile cu lună plină din zilele verii.
Nu-ți poți juca rolul cu prestanță
întâmplările care vor veni mâine,
lasă deschise ferestrele spre viitor.
Tot ce va fi între noi,
va fi ca o muzică preferată,
o rapsodie prin anotimpuri
fără echinocții și solstiții liniare
alunecând în veșnicie.
001.529
0