Poezie
E lungă noaptea însetaților de amar
1 min lectură·
Mediu
Mi-am pus amprenta pe fiecare întâmplare
și orizontul a căpătatat alt contur
pe care-l privesc fără teamă
ca pe o poartă deschisă.
Lumina căzută ca un scut protector
rupe întunericul și-l scoate la suprafață,
umple inima cu dorințe visătoare
și rotund se-nchide în pupilele ochiului.
Toamna se culcă-n frunzele ruginii
ca sunetele într-o vioară veche
din care își fac drum tristeți melodioase
ce prind gustul vinului oprit din fiert.
E lungă noaptea însetaților de amar
și abia mai respiră păcatul,
de se apropie înghețul de moarte
când pe cerul senin meteoriții cad.
Se îndemnă c-o patimă grea,
să uite de sângele care curge prin vene
și nervii adormiți de mânia trupului,
doar greutatea se înmuia sub piele
de parcă voia să iasă din ea,
își căuta o ieșire din firea lucrurilor trăite,
neputița venindu-i de hac.
001.438
0