Silviu Somesanu

Umbra nu m-a acoperit de tot între timp lumina își îndeplinește menirea, mă smulge cu rădăcini din întunericul moștenit. Clipa norocoasă își face loc în mine, se multiplică continuu, mă trece

Vorbele nu mai spun mare lucru e o plăcere a nu le mai asculta, de atâția ani au același înțeles și rezultat că ne-am plictisit ascultând. Spectacolul public e o comedie în care se trag pe

Această limbă dulce-n cuvinte a unui om tăcut de felul lui, întors de undeva de prin Vaslui păstrează-n ea ce are în minte. Trecutul îl ară și-l frământă, reține ce-i necesar

Bântuie vântul cu nervii tari aproape că vrea să mă ridice de pe drum, dar trupul nu se lasă. Dorinţa macină înlăuntru aşteptarea şi graba mă îndepărtez de oboseală şi de somnul

Să ne convingem prin lăsarea la vatră de ridicolul luptei învecinate cu moartea la care nimeni nu ne-a chemat și am rămas pradă falselor invidii a iubirilor vremelnice. Sigur a fost orbire nu

Durerea când e lacrimă sub geană şi se prelinge pe umăr de obraz o frumuseţe stranie înfloreşte-n priviri, de se vor strînge mănunchi de lumini fără să-şi numere razele. Aromele trupului tău

cu multe gânduri răvășite de iluzii strâng în brațe dragostea rămasă durerea rătăcirilor de drumurile știute ce-mi rănesc adâncul inimii locuiesc în cuvintele care mă mângâie mă iartă de

Ca dintr-o noapte-n pulbere de cometă dincolo de țesătura de alge somnul își ia avânt, să spargă întunericul verde. Lumina scapă semne-n adânc. Slăvită marea cu ochiul de lună prinsă între

Avea drumul pe urmele oaselor de sare semne punând asfințitului apele nopții. Însingurarea se furișa în vânătorii de comori scormonind în cenușa necropolelor, pietrele se obișnuiseră să nu

În vara asta mi s-a luminat fața la umbră, am hoinărit prin înserări fără aripi și cuvinte, de frica nisipului care lasă amprente pe suflet se înfiripă-n mine șoapte cărunte fără ecou și prind

când mă macină timpul sunt un perete dat cu var de pe care se scurge albul și n-am cum să ripostez nu mă las să mi se arunce în față calvarul și să-l suport cu stoicism când n-am nicio

Timpul fuge prin gânduri de când te iubesc, pielea înflorește la fiecare adiere de vânt, oasele devin luminoase ca un felinar de noapte în care găsesc dorințe neîmplinite. Trupul arde în

Iarna s-a prăbuşit peste aşteptările oamenilor cu nişte amplitudini care se mişcă mereu, eu te întreb cum poţi rămâne constant când totul pare să se îmbrace anormal după un scenariu necunoscut

Nu mă mai întorc la vechile forme, păşesc spre noile deschideri sunt un mugure care aşteaptă căldura lumina îi mângâie ochii până văd cerul şi nimic nu se întâmplă, fără Dumnezeul primăverii

Simt cum se frământă pământul, apele se umflă în plămâni și respiră, rădăcinile absorb zăpada și se pregătesc arborii își dau coate și se bucură. Primăvara mă cheamă cu toată puterea

Mă vor răni ninsorile cu alb, din acest unghi prin care trece vântul nici nu mai știu cărarea și-n spărtura nopții au înghețat stelele părăsindu-mă pe rând. Pe urmele mele se apropie

E o neșansă a întâlnirii mele când stăpânitoare nu mai ești în trupul tău mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei pe care-i ascund sub ochelarii vremii ca sub o ceață mereu străină. Să ne

Castelul aceasta din munți e rudă cu piscurile care sparg norii trebuie să urcăm scările timpului cu cerul pe umerii istoriei vechi. Pâraiele vijelioase și arborii vorbesc la umbre de

Pe braţele-i întinse nevăzuţi, şerpii vicleni aşteaptă să-i strângă la piept pe seduşi şi nu vor mai scăpa din mrejele fierbinţi ţesute diabolic împrejur. Cuvintele alunecă pe la răscrucile

Gândurile se înghesuie în memorie, se filtrează visele în sitele dintre orele tremurate, în colțurile cele mai îndepărtate rafturile sunt goale. Amintirile prind patina timpului, pasul de

Ochii ei flutură între pleoape chemări aşa ca într-o legănare de aripi discretă prin aer pe o mare de un albastru curtenitor. Într-o după amiază cu valuri cuminţi oraşul este predispus să