Poezie

Omul cu pălărie de paie

1 min lectură·3 decembrie 2010

Mediu

Sunt omul cu pălăria de paie

iubit de porumbeii sălbatici,

care îmi așază ziua pe umeri.

Deschid larg ferestrele dimineții

să-mi curgă din ciocul păsărilor,

lumina ca o perfuzie-n vene.

Sunt un copil gata să învețe

cum se decojesc lucrurile-n gânduri

și-mi rod carii bucuriile intime.

Mă întorc la tine cu un aer de vată

urc în oase mă înalț prin cuvinte,

cea cu brațele rupte de întuneric

pînă sub bolta ochilor de marmoră.

Rugăciunea șoptită-n fața icoanei

e o înălțare a gândului cu soarele,

peste mizeria umană de pe pământ.

Ne așezăm împreună la o cafea

tu aștepți să o descânți de aburi,

eu o beau fierbinte și plec.

Nerăbdarea ta e aproape uitucă

așteptarea grea ca un ceremonial,

te umple de bucurie cînd mă întorc

și mă mir cum îmi șipotești gândurile.

002.062

Silviu Somesanu. “Omul cu pălărie de paie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/13963370/omul-cu-palarie-de-paie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.