Silviu Somesanu

Steaua nordului strălucește din depărtare în unghiul deschis nemărginirii ne înfășoară o noapte cu falduri celeste cum somnul cu vise benefăcătoare. Se vor îndoi mulți de ce văd și risipesc

Nu se mai câștigă la noroc unde zăvoarele trase, au în spate calcule binare, după orice întâmplare nimic nu-i previzibil curg mai mult mânii decâ iubiri. Se defrișază de înțelegere orice

Cine a spus ca suntem gata sa încheiem lucrarea Domnului? Plângerile sunt plecate, nimeni nu așteaptă răspuns doar visele se tratează cu neurotonice pentru ținere de minte și nimic mai

Iubirea nu se cerșește pe stradă cum se cerșesc banii dar femeile o vând odată cu trupul și deschid ușile cu voia stăpânilor tot pentru bani sau alte foloase. La cine nu te aștepți cade,

Noaptea e inclusă-n program, se sting luminile rampei să nu moară. Întunericul păzește pe la colțuri să invadeze spațiul, femeia mă roagă să dorm. După ce deschid ochii mari a fugit de la

Am numărat plopii și întâmplător erau fără soț știau ei ceva poetic din trecut. Vroiau să-mi spună despre efemer dar s-au mulțumit să suspine din frunze, să nu mai aștepte și au plecat de pe

N-ai cum să te naști înainte de părinți dintr-o poruncă lăsată de umbrele morții. Golul din memorie absoarbe frustrări uitate așezându-le în sertare ascunse căutării. Nu se pot deschide sunt

Convins să-și poarte-n suflet, crucea la care se închină, lasă în urmă, să capete rădăcini stăpânirea de sine. Gândurile se rotunjesc și caută, porți se deschid prin ziduri pentru drumuri

Crește odată cu mine apusul; pe ziduri i se urcă glicina, să vadă îndumnezeită crepusculul. La vreme de seară târzie dă semnal din trompete, să intre toți oștenii-n cetate. Totul se petrece

Aidoma unor cai sălbatici în pustă aleargă prin câmpie și praful drumului șerpuitor o însoțește. O nălucă stranie pe cal ce una cu ea sunt, mă pierd printre lanuri unduitoare încremenite-n

O noapte întunecoasă se plimbă peste păduri și câmpuri hăt departe, nimeni nu-i înțelege nicio limbă din vorbele de viață și de moarte. Căutam orbește miezul ei adânc risipea o teamă smulsă

nu mai încap în cel care-am fost am păstrat doar filonul moştenit de care nu mă pot îndepărta ca om sunt mai mult decât filtrul prin care am trecut clipele durerii şi lupta cu propriile

sunt mai lup decât cel izgonit din haită şi drumul meu e-n căutare de luptă fie şi cu moartea pădurea mă poate ocroti şi slăbit mi-a rămas urletul înfiorător de foame mirosul de duşmani şi

Am fost părăsit de femeia de ploaie, am aşteptat-o îndelung fără umbrelă, n-a mai venit până am răcit. Doresc să-i dăruiesc din temperatură măcar câteva grade din speranţă şi o îmbăiere în flori

dincolo de margine începe hăul n-ai nevoie să porneşti spre el nici eu nu te îndemn lumea noastră e dincoace răzbate cu greu prin straturile cunoaşterii şi tot rămâne în urmă ruptă de

Oamenii se îndoiesc de cele spuse cu nonșalanță, li se pare un fel de a brava în fața mulțimii, o armă a creerii încrederii perverse cu o lipsă de respect, priceperea lor se bazează pe fapte

La fel cu dulcele mierii, vâscos, am tot dorit să-ți gust pătimaș iubirea, dar am rămas așteptând într-o stație nesigură având la piept recele șarpelui puiandru. Sângele meu se grăbea spre

noaptea pe întuneric este egală cu ea însăși, nu se desparte de umbre mergătoare și e însoțită pe drumuri de teamă stele de pe acoperișul orașului adormit alunecă pe streșinile ude n-au loc

Noaptea m-a stors de dragoste și m-a lăsat gol de ce am crezut că este până când mi-am revenit din iluzie. Într-un fel mă bucur nu i-am pierdut gustul, îmi caut echilibrul într-o poveste ce

Nemaiauzite întâmplari îmi secară liniștea inimii.Unde-aș putea lăsa toamna cu surâsul ei veșted ruginit de iluzii? Bat clopotele sunetului într-o rană femeile pleacă, drumurile-s rupte sub

tainele sunt atât de firești nu știi nimic despre ele întotdeauna ești privit cu multă înțelegere fara reacții potrivite la întâmplare răspunsul e unul neinspirat în fața unui obiect de care

S-a dezis de îndată de uitare, stare obișnuită și urmările au fost lăsate încât schimbările se produc, într-o conștiină care se implică, lumina călăuză devine cu scopuri sobre și înalte.