Poezie
Năluca în pustă
1 min lectură·
Mediu
Aidoma unor cai sălbatici în pustă
aleargă prin câmpie
și praful drumului șerpuitor o însoțește.
O nălucă stranie pe cal ce una cu ea sunt,
mă pierd printre lanuri unduitoare
încremenite-n dezmierd,
urnind întinderi de roade
îmi picură-n suflet decât bucuria.
Trec râul mulțumirii în care mă scald,
simt cum apa limpede
îmi lasă bogăția pe umeri
și curge mai departe prin mine cu pești.
Îmblânzit de femeia dorită, trupul acum
în sânge absoarbe lumina
ca niște bobi de aur într-un potir
înconjurat de lumânări aprinse.
Îmi cresc în ochi rugii cu mure,
au negre sclipiri orbitoare
care pătrund și-n fântâni,
de unde magic scot iubirea
ce mă caută și vrea să intre-n țesuturi,
dar ciutura-i spartă și până pe ghizd
rămâne tot ce-i mai adânc în ea.
Bea și Dumnezeu odată cu mine,
din dragoste pentru oameni
fără de sfârșit, ca și timpul
în care îmbătrânim însingurați și triști.
023.334
0
Până la reîntâlnirea cu Dumnezeu, nălucile și ielele ne bântuie straniu și insidios memoria uzată de halucinații.