Silviu Somesanu

S-a șters de lacrimi pe obrajii împiersicați de puf încruntându-și sprâncenele ca o viespe, se apropia tot mai mult de o răbufnire de furie pe toți cei care o socoteau o fetișcană care nu

Intrarea în viața unei femei este ca șuieratul scurt al unui tren în gară ce-și anunță plecarea mai departe, cei care l-au pierdut așteaptă altul. Tu pleci însoțit. Liniștea se instalează-n

Sunt într-o tăcere cu gambe noduroase, pășesc peste umbre și rămâne în urmă golul, sângele curge subțire, străin de trup și clipocește-n mine ca un izvor viu. Privindu-mă-n ochi, ochii devin

Mă încearcă tot mai mult o umbră de singurătate, O tristețe amestecată cu disperarea. În acest ținut al amurgurilor de vis, Un arbore amețit de vânt și înălțime Își frânge din ramuri și pleacă în

Neînțelese dar știute demult i se plimbau prin gânduri până treceau dincolo de ele, îi violau întrega proprietate cu iubirile ascunse cu așteptările fără rezultat până se plictiseau și plecau

În inima ei zvâcnind la suprafață sângele strălucește ca o zmeură coaptă strivită în palmă. Trupul tămăduit de așteptare se-nfruptă din aceeași pradă, înlăuntru este o risipire de

Dintre toate așteptările întâmplate a ta a fost cea mai lungă dar dacă n-ai observat nimic au trecut clipele care ne unesc într-un alt anotimp mai îndepărtat. Nopțile albe vor arde scrum se

M-am împământenit sub moștenirile timpului, încerc să-mi echilibrez pofta de căutare ce nu mă lasă să odihnesc. Tu îmi aduci la masă necuvintele, să mă irosesc în iubire ca pietrele-n ape când

Se frăgezește-n sentimente ca o femeie de lume, își țese pânza cum un paianjen zelos, se clădesc intuiții pe legile firii cu linii discrete care leagă opțiunile. Tendințele dau note definitorii

Teamă de tine să-ți fie mai mult ca de alții nimeni nu te salvează din ghearele oarbei fixații. Noaptea de spirit lumina n-o mai întrevede steaua ta neagră se apropie ca o fiară cu dinții de

Era noaptea când nu erai plecată undeva, îmi sortam sentimentele-n sertar, le părăsiseră visele decuseară, pe urmele lor mă oboseam degeaba luaseră distanța disperării. Până-n dimineață

Cred că niciodată n-am fost plecat din gândurile puse pe masă lângă fereastra unde se deschide cerul și poți să vezi departele cum se apropie pe orizonturi de profunzime. În mine ploile

şopteşte curg râurile prin univers în fiecare noapte de dragoste asemeni vieţilor noastre fulgerate spune-mi cum dor cuvintele femeilor înşelate la bursa lor deschisă continuu pentru

În cântul serii am chemat întunericul, să-i pun pe umeri picioarele ca unui fost iubit. Cu pantofii cui, roșii făceam semne nopții, să se retragă dincolo de ferestre unde înfloreau merii-n

Nu pot greși decât într-un loc de unde am pornit pe un drum pe care nu pot să-l urmez până la capăt, ceața din față e un obstacol. Mă întorc înapoi ca să scap, dar mă pierd în tăceri ascunse

prea mult ai rămas închisă-n carapace amintirile ieșeau înafară să privească cum femeile își uită trecutul eu zidesc în tine prezentul pun liantul între trăiri care se cicatrizează

Aștept absorbit de formele frumosului unde patimă nu poate să fie și nici răbdare de fier. nu ies în față, rămân în rândul celor mulți și împărtășesc filonul din aspirații... Limba cu

Cei ce vor să respire-n cuvinte se confruntă cu înțelepții în logos și pun nuferi la subsioara femeilor ca niște embleme pe frontonul iubirii. Cei ce se vor grăbi nu vor ajunge, cei ce calcă

În ţara asta frumoasă cu nume de poet Eminescu rostea rugăciunea unui dac, poarta sărutului pe sub care trec are stâlpi dăltuiţi în piatră şi susţin o ladă de zestre în care-i împăturită

când public unii spun că scriu mult am scris câte puţin anii s-au strâns mulţi şi grei nimeni nu mă intreabă doar fac deducţii neadecvate asta-i lumea noastră eu îi privesc cu blândeţea

cutreier prin pădurile cerului întunericul se agață de baierele nopții vântul mișcă aerul păsările se retrag la cuiburi râurile sar peste pietrele potrivnice cu pești argintii din ape se

Cu o noapte plină de tuberoze în care mirosul nu poate fi abandonat niciodată, lumina rece a lunii se îmbată de fericire și dansează odată cu florile după adierile de vânt. Grădina e îmbrăcată

Când s-a așezat în genunchi privirea era îndreptată în pământ, în nicio parte nu se întoarce nici dacă o atingi. nu se întâmplă mare lucru, tot ce se petrece în față e o ceremonie dintr-un

Se prefăcea că nu știe nimic vroia să pară în ochii lumii o inocentă și de fapt în patul ei se negocia prezentul unde totul căpăta o valoare de schimb care se aprecia la bursă. În fiecare