Poezie

Uneori numai râsul

1 min lectură·14 septembrie 2015

Mediu

Cu o noapte plină de tuberoze

în care mirosul nu poate fi abandonat niciodată,

lumina rece a lunii se îmbată de fericire

și dansează odată cu florile după adierile de vânt.

Grădina e îmbrăcată ca o sărbătoare de august

prin care trece umbra femeii frumoase

cu trupul voluptos schițat în culoare.

Felul ei de a privi în ochi nu se vede

doar în minte am o pajiște pe care se plimbă în voie

cu aerul hieratic și trupul luminiscent

ca o tristețe care se metamorfozează în bucurie lăuntrică

și atunci îmi vine să strig figurile de stil

care mă bântuie prin interior și macină

ca morile de vânt timpul care mi-a mai rămas.

Uneori numai râsul abia schițat

mă salvează de clipele uituce în care se scaldă,

clădirile cu fața mohorâtă din oraș

ce privesc străzile cu o invidie boemă

și vădită sinceritate.

În preajma lor blocurile mor de curiozitate

de ce oamenii urcă uneori prea mult

și coboară sfârtecați de amărăciune

ca o noapte cețoasă și sumbră,

pierdută printre întâmplări.

001.517

Silviu Somesanu. “Uneori numai râsul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14078791/uneori-numai-rasul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.