Silviu Somesanu

În noaptea blestemată ai rostit numai interjecții, subiectele au rămas pentru zilele ce vor veni motiv pentru care nu am ajuns la nicio înțelegere, dar oglinda ți-a păstrat imaginea în

Trăim într-un ungher la marginea lumii, pe aici nu mai trece nimeni și nu se știe de noi. Ne întâlnim aproape-n fiecare zi; ne cunoaștem apucăturile și metehnele, niciunul nu se dă

Să pui streașină singurătății, să stai lângă zid, să nu te uzi, apoi să așezi pe masă cărțile și să le joci în cuvinte până la ultima filă. Să te minți singur că nu ești tu ci un altul ce

În serile tale stelele rămân pe loc pământul aburește oglinzile cerului, iar nopțile de mână cu pădurile se plimbă pe văile adînci ale întunericului unde apele-s înstrăinate-n

stau liniştit şi aştept să-i treacă furia după care-i spun povestea şi plec mai departe. după colţ foarte mulţi oameni agitaţi nu cunosc pe nimeni o urmăresc din ochi încât să nu mă

Sub apăsarea sufocantă a vârstei gândurilor rod înlăuntru fiecare caută un drum prin labirint. Dintr-o peșteră sub pământ strigă strămoșii și nu-i auzim, căutăm în memorie sensul trăirii și

Am gândurile înmuiate în necuprins și-ți simt surâsul ca o șoaptă uitată-n ungherele inimii. Mi-am cuibărit în cercul de lumină sângele, să-ți desenez conturul dantelat pe margini cu fir de

Iubirea este o descătușare din conveniențe, una trăită, o stocare sublimă existentă în interiorul ce se deschide cu o energie care țintește drept inima-ți somnoroasă, toate gesturile pe care

Ne vom trimite mesaje, nici nu știu daca le vom citi, prin ele curge memoria noastra pe șanțuri spre gândul ascuns al pamântului ca o zi de tortură abandonată pe eșafod. Nu ne mai întelegem în

O mulțime de cuvinte dezgropate într-o frază, acoperite cu alte sensuri care mimează realitatea se grupează în propoziții neanalizate de nimeni, oamenii se prind cu gura de vorbe uzate, își

Încă decuseară mă pregătesc de drum încălțările să fie comode, îmi verific toate obiectele necesare iau pulsul vremii și plec. Sunt stăpân pe situație, în desfășurarea de forțe lăuntrice

Nopțile mele se pulverizează peste păduri. Între o dragoste și alta mă risipesc. Orizontul se apropie și mă închide între dorințele femeii venite. Mă-ntâmpină mereu și m-așteaptă. Zilele își

Unde nopțile înstelate ale afinului coc fructul sălbatic am simțit răcoarea brazilor, iureșul izvoarelor dătător de cântec, risipește mai multă poftă de viață decât se poate

Noaptea în care întunericul mi-e dușman nu mă mai încălzește cu iluzii apropierea ta e o depărtare de lumină, clipele bat în tâmple la porți nesigure pe care nu le poate deschide vântul. Pe

Se întâmplă când pășești cu teamă prin noapte, te împiedici de umbre, când alergi după iubiri calci strâmb, rămân urme care dor și zilele care vin nasc îndoieli îmbătrânite. Lumea te privește

Nu știu dar cred că ești femeia fugărită de sentimente admonestată de orgolii nemăsurate în plină stradă a orașului căzut în rugină, te zbați să scapi de poftele mărunte ale nopții sânii tăi

Cu bucuria mă voi însoți liber voi fi să cânt pricesnele serii, primăvara se va trezi din somn. Într-o dimineață țesută de ape cu părul pe moațe descrețind frunți, am limba dezlegată

Respiră un aer cu sete sălbatică, am auzit păsări cu cântecul grav vestitoare de nefericite întâmplări și cineva înmi spunea să nu le ascult, pentru că ele-și plâng nefericirea ca și cele