Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorințe îmbrățișate-n sărut.
Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
Și podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu
Și am denumit pământul odihnă
de se cutremura de neliniște
cu o teamă ce nu se poate învinge
de ce ar putea să însemne sfârșitul.
Noaptea ce mă-nfășoară-n răcoare
în verile toride,
încearcă
Ma înfășurați în bucuria din care am plecat
în noaptea de coșmar.
Acum sunt părăsit
într-un ținut îndepărtat
unde se întâlnesc mările,
soarele răsare și apune din ape.
Copacii nu mă
Ochii plâng pe o carte necitită,
am uitat pagina până unde am citit puțin,
nu mă lasă sărăcia să citesc, plec la muncă.
Nu e atât de grea pe cât de plictisitoare
dar pentru a crește și
Când mi-am pus inima pecete
pe fruntea nopții de vară,
dragostea
s-a trezit dimineața, mireasă.
Pe covorul de flori înrourate
în urma ei păsările zilei
încrucișează volute prin aer,
în timp
Știe să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,
așteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.
Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze
frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri
ochii obosiți de verde
trec peste păduri
în culori
fetele se închipuie mari
prin germinația seminței
în pântecul
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
şi uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieţii
până ajunge la inimă şi-n
Ei se mirau, făceau din mirare o taină,
cântau prin păduri și-și ascultau cântecul
urcând pe portativ în arbori.
Cădeau din mirare, se îmbrăcau în mister,
Sunetele se metamorfozau în
Închis în trup ca într-o statuie,
nu pot face niciun pas
înafara cercului înscris în orizontul curcubeului
despre care mulți spun că ochii nu-l văd
dar se percepe cu celelalte simțuri
care
Îți înflorește gândul când te culci
Și simt cum lângă mine arzi,
Sărutul înrourat pe buze dulci
Ademenind în mreje pe bastarzi.
Se varsă ceru-n ochii tăi străini
Cu împliniri pe clipe
E un semn care vine dinlăuntrul meu
ce-mi lasă o stare de așteptare
mai lungă decât visul, mai scurtă ca teama
pe care mi-o îndepărtează o veste
ce mă rupe de durere, mă umple de bucurie.
Să
Moarte, dacă ești din cele sfinte,
nu-ți înfige gheara strâmbă
în iubita care minte,
las-o să-și ascundă taina
ce-i încețoșează chipul
și alunecă prin vreme
mai ușor decât nisipul.
Pune
Duhul aerului urcă pe scări,
scările încep și nu se sfârșesc,
treptele urcate sunt numărate
palpabilul conține până unde-am ajuns
restul este viitor.
Pentru gânduri, cutezanță și stele
sunt
Eu pun culorile sufletului pe inimă
și radiază în preajmă căldură
așteaptă să vii ca la o plajă
cu nisipuri albe și strălucitoare.
După-amiaza se dezbracă de hainele tale subțiri
și lasă o briză
Diamante tăioase-n ochiul verde
dau lumină momentului
prin care zboară îngerii.
De când cu lupii albi se urmărește prada
o foame instinctivă
cade-n grija căutării zilnice.
Gerul și zăpada
Strig și mă aude un ecou de stea
ce-mi absoarbe sunetul și-l sparge
privindu-l mut cum se întoarce
în tăcerea ruginită de căutări pe pământ.
De fapt îmi pare o mimare de strigăt
către cineva
În universul meu nu plouă,
păsările se hârjonesc în praf
iar tăcerile se rup din plăceri,
totul e imponderabil, valsează.
Oamenii își umflă capilarele în somn,
se visează îndragostiți de
Din margine se aleargă spre altă margine,
se scutură păcatele din oameni,
se deschid porțile spre alte lumi
și nimeni nu moare de foame.
E foarte rentabil să te prefaci erou
ieșit din cercul
atât de tăcut
în miezul durerii
așteaptă de la semeni îmbărbătare
lovit în ochiul stelei
cu piatra-n destin
ori numai de o greșală iluzorie
cerul a aruncat asupra lui
bulgări rostogoliți de
Tot mai multe cântece
s-au molipsit de febra
poeziei,
sunetele
vibrează înălțând sufletul
cum clapele-n orga catedralei,
sfinții mângâie gândul poetului
cu privirea
și-l întrupează-n
În mine și-n tine-i un sânge clocotitor
neiertător cu posibilitățile,
mai calmă-i tăcerea care se pierde,
mai adânc îmi pare ce se multiplică
asemenea fructelor pe ramuri,
ceva se rupe din
Fiecare copac e un copil al pădurii;
norii negri trec peste muntele alb,
stelele adună suflete de oameni,
sosesc cu ele pe aripi de îngeri.
Luna-i căzută într-un lac cu nuferi,
oarbă de