Silviu Somesanu

Cine va mai poposi în ietacul roz Unde trupurile noastre-s flămânde, Cu dorințe îmbrățișate-n sărut. Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine Și podurile spre viitor sunt luate de ape Fapt ce nu

Și am denumit pământul odihnă de se cutremura de neliniște cu o teamă ce nu se poate învinge de ce ar putea să însemne sfârșitul. Noaptea ce mă-nfășoară-n răcoare în verile toride, încearcă

Ma înfășurați în bucuria din care am plecat în noaptea de coșmar. Acum sunt părăsit într-un ținut îndepărtat unde se întâlnesc mările, soarele răsare și apune din ape. Copacii nu mă

Ochii plâng pe o carte necitită, am uitat pagina până unde am citit puțin, nu mă lasă sărăcia să citesc, plec la muncă. Nu e atât de grea pe cât de plictisitoare dar pentru a crește și

Când mi-am pus inima pecete pe fruntea nopții de vară, dragostea s-a trezit dimineața, mireasă. Pe covorul de flori înrourate în urma ei păsările zilei încrucișează volute prin aer, în timp

Știe să uite cum moare în fiecare clipă plină de iubire neîmplinită, așteptare de clopot spart să-i plângă sunetele. Cuvintele lăcrimează-n silabe cu arome de mirt fumegă printre buze

Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste pe care mi-l insufli clipă de clipă în fiecare celulă din trup şi uită să moară. Intră cu bucurie în jocul vieţii până ajunge la inimă şi-n

Ei se mirau, făceau din mirare o taină, cântau prin păduri și-și ascultau cântecul urcând pe portativ în arbori. Cădeau din mirare, se îmbrăcau în mister, Sunetele se metamorfozau în

Închis în trup ca într-o statuie, nu pot face niciun pas înafara cercului înscris în orizontul curcubeului despre care mulți spun că ochii nu-l văd dar se percepe cu celelalte simțuri care

Îți înflorește gândul când te culci Și simt cum lângă mine arzi, Sărutul înrourat pe buze dulci Ademenind în mreje pe bastarzi. Se varsă ceru-n ochii tăi străini Cu împliniri pe clipe

E un semn care vine dinlăuntrul meu ce-mi lasă o stare de așteptare mai lungă decât visul, mai scurtă ca teama pe care mi-o îndepărtează o veste ce mă rupe de durere, mă umple de bucurie. Să

Moarte, dacă ești din cele sfinte, nu-ți înfige gheara strâmbă în iubita care minte, las-o să-și ascundă taina ce-i încețoșează chipul și alunecă prin vreme mai ușor decât nisipul. Pune

Eu pun culorile sufletului pe inimă și radiază în preajmă căldură așteaptă să vii ca la o plajă cu nisipuri albe și strălucitoare. După-amiaza se dezbracă de hainele tale subțiri și lasă o briză

Diamante tăioase-n ochiul verde dau lumină momentului prin care zboară îngerii. De când cu lupii albi se urmărește prada o foame instinctivă cade-n grija căutării zilnice. Gerul și zăpada

Strig și mă aude un ecou de stea ce-mi absoarbe sunetul și-l sparge privindu-l mut cum se întoarce în tăcerea ruginită de căutări pe pământ. De fapt îmi pare o mimare de strigăt către cineva

Din margine se aleargă spre altă margine, se scutură păcatele din oameni, se deschid porțile spre alte lumi și nimeni nu moare de foame. E foarte rentabil să te prefaci erou ieșit din cercul

Tot mai multe cântece s-au molipsit de febra poeziei, sunetele vibrează înălțând sufletul cum clapele-n orga catedralei, sfinții mângâie gândul poetului cu privirea și-l întrupează-n

În mine și-n tine-i un sânge clocotitor neiertător cu posibilitățile, mai calmă-i tăcerea care se pierde, mai adânc îmi pare ce se multiplică asemenea fructelor pe ramuri, ceva se rupe din