silviu dachin

un fel de ciucuri mi-au crescut pe gene, cu galben frig si-o veche hibernare, e toamna asta prea hotaratoare si prea mi-s radacinile perene. prin frunze bate-un vant care ma doare aducator

Se întâmpla în acea primăvară, Poetul știa să respire flămând, Umbla desculț prin viața de afară Precum umbla în lumea lui din gând Ce-avea să îl preschimbe în cuvinte Spre fostul ori spre

pământul redus la mărul dulceag din pomul ajuns univers rotire a omului colorând infinita viermilor soartă iarba proaspăt cosită speranță zâmbind la capătul drumului sâmburi

e razboi si tu inca ma vrei.... nu mai cred in rabdarea umana, nu mai vreau ca venind sa ma iei sa devi din iubita dusmana. e razboi si in sufletul tau sa nu spui ca nu e, doar se vede, nu-i

nu am venit. ma intreb daca am pierdut viitorul sau trecutul... in fine, sunt bucuros ca nu am raspuns la toate intrebarile, ca azi dimineata nu am reusit sa ma trezesc (ceea ce inseamna ca

nu scrie mai mult decât ești fiindcă nu mai poți să scrii fără să recunoști că ți-e teamă de moarte fără să urli că nu ai soluția așa cum nu mai poți spune nimic dacă ești unul dintre cei în

Cine e tipul de-și ținele palmele așa, strânse, ca în rugăciune? Oamenii pe aici îi spun Furnilă. E dus, vezi bine. Ce ține în pumnii făcuți cochilie? Zâmbește... n-ai să crezi: o furnică! O

s-a așezat pe scările murdare acesta e primul meu tablou așa a spus și a-nceput să cânte toate culorile la un loc mai ales galben la urmă de tot a venit poliția nu-i vina ta au spus e

astazi astept o secunda in care sa fiu la inceput. fara prea mult entuziasm, cu emotii copilaresti, o intalnire intre cel de acum si fauritorul de vise, descult si cu pletele in vant, pe umar

aș putea fi omul care întâmplă lucruri într-un ieri neatent mi-aș rămâne chipul în oglindă iar astăzi se va fi derulat deja atunci salut eu sunt fratele Toma ca un șarpe orb așezat de-a

nu ai de ce sa te plangi! eu imi asum riscul iubirii noastre ilegale, monstruoase iubiri. tu trebuie doar ... de fapt mai lasa-mi un timp si apoi tu nu va mai trebui sa faci nimik, totul va

ce moi sunt peroanele-atunci când sunt goale, îmbracă-ți surâsul și întinde-te-ncet, pe-o șină agață-ți surâsul agale, pe cealaltă visul tău stins de poet, primește căldura din stropii de

de data asta nu se mai vede tarmul nu mai aud pescarusi randurile mele de ganduri au cazut pe pietrele de pavaj ale marii secate de mult, ne chinuie un fel de dragoste incercand nasteri de

am sa iti scriu, razand, fara prea multe subintelesuri, tarziu, cand intre noi si voi soarele va face un cerc de foc. nu vei zambi, nu vei fi trista, deloc. stiu cine esti, nu stiu cine

deasupra ta o pasăre mică albastră deasupra mea un vultur peste toate îngerul când de-a vânătoarea când de-a dragostea se juca

mi-am pus pe spatele obosit de atata cercetare o greutate cam cat sa fiu sigur ca nu voi ajunge... imi e sufletul monstru si fruntea ridata, sunt ploaie si fum, si tacere cumplita, nu am nici un

stelele dor pe retina rosie de atata venus si se anunta ierni crucificate de raze de soare, mainile tale vor mangaia de acum meduze moarte si cutite uzate, o sa te plang de pe acuma, o sa te

ma privesti la fel ca-ntotdeauna, dar cat de trista imi apare astazi luna, si cat de sus sunt stelele acum...; ni-s vietile cenusa si sufletele fum, ne este despartirea prea dureros chemare si

pământul meu nu e rotund în cădere s-a ghemuit speriat într-o lacrimă și îmi cere să-i răspund nu spun nimic privesc prin el departe poate că viitorul e un copil purtându-ne pe

eu am plecat pe colțul mesei lângă fereastră găsești o jumătate de lămâie nu-ți va fi greu s-o recunoști miroase clar și pentru ocazia asta am vopsit-o în galben să nu arunci coaja sau fă

Pe scara coborând dinspre ceruri Spre absurdul sufletului meu Îngerii fac minuni. Colțuri de stea mi se întâmplă mereu În partea stângă a pieptului, Chip de zi, de noapte… Ascult și timpanele

dimineața mușcă din trunchiul smochinului și nimeni nu întreabă de ce urmează o trecere Petru ucenicul pasăre mistuit în taină de celălalt ucenic nu mai e mult vorbele aliniate

Viețuire cronică Purtând în miez Pașii adânci ai visătorilor, Agende sfâșiate De galbenul sufletelor Poposite în degete și lacrimi. Gânduri osificate, Scheletul trecerii, Dinamica

Eu tac, Dar uite, tac degeaba, De tâmple mi se izbesc mereu Orbi pescărușii! E ca și când pe malul ăsta alb Apele aduc dinspre mare Coloane verzi Din nicăieri palate, Și mai e ca și când O