silviu dachin

„Unde ești?”, m-ai întrebat atunci. Eu tăceam speriat De nimicnicie În timp ce nu știu cine Debita înspre Tine minciuni Și acuze. Nu îmi mai găseam genunchii Prin iarba ce se vroia

\"S-a sfarsit!\" Intre cer si pamant, Lacrimi si sange nevinovat, devenit strigat si soapta,divinul Cuvant. Viata si moarte se imparte acum, Inimi de piatra, inimi de carne, jertfa si

În palma Ta Sufletul meu încolțește Cuprins de neștiute primăveri, Albul ochilor Tace în lacrimi, Secundele, nemaifiind timp Nu mai pot spune nimic despre Bătăile fostei mele

Soaptele crescand peste noi (Blocul din fata ferestrei), Galopand libere inspre padurea Crengilor moarte De atatea sambete albe si galbene si mai rar albastre. Daca va trebui sa ne ghicim

Chitara dezacordata Sprijinind peretii Atmosfera In care se cladeasc visele, Elasticitatea tuturor oamenilor Inaintea mortii. (in oricare parte te-ar atrage nimicul, urechile tale vor fi

de toate vom in asta noapte! \"Hai sa gandim ceva mai non-oniric, mai aproape de baltoacele etice asanate virtual cu ontologie vorbita in soapte de sfinti, sa ne schingiuim

când se pup căpșunii la sfârșitul lunii undeva la țară nu acum, la vară toți se-opresc în loc cu priviri de foc parcă-ar fi uitat unde au plecat cu buzele roșii babele cât

vine o vreme când sămânța devine spațiul infinit în care dumnezeu se simte ca la el acasă în care umblând desculț și descheiat la cămașă poate cânta cu voce tare cânturi alese după placul

adândălade a fost zidar într-un morcov prin mâna lui au trecut mii de cărămizi portocalii praful lor i se odihnește și acum în plămâni vocile prietenilor îi răsună încă în timpane gata ajunge

ahile își sărută călcâiul bună dimineața mamă spune zeului că masa e servită să ia cu el coiful și sabia am promis vecinului de la doi o fotografie și câteva cuvinte stai liniștită nu e de

zidește tot tu trăiești în alt fel visele pașii tăcerile tale sunt cuvinte nu mai lăsa poarta deschisă ar putea intra oameni din carne vie pentru ei durerea e altceva decât o scară spre nu

instructoare de dans a păsării vii sculptate în piatră moartea știe să facă trecerea din ascunzișul de carne în ascunzișul de întuneric atât de grațios că până și morții cei mai

suntem angajații unui cuvânt așa cum ceilalți lucrează cu ziua nouă ne e dat să construim o stare să lustruim un sentiment să împlinim vreo datorie de care ceilalți probabil au uitat sunt

nu știi cum e să zbori cu aripile goale prin pământ până când nebunia îți zdrobește sternul de o piatră strălucitoare dintre toate amintirile să răsară o privire împărțindu-te sus

îmi purtam diminețile în vârful bocancului eram atât de munte și de iarbă timpul însuși în șchiopătatu-i mers luându-mi gândurile drept reper știam așa cum e prea bine să știi că nu

ia Doamne îngerul ăsta greșit ce-a adormit azi noapte în miezul meu de rană purtând pe chip un minus infinit și-n mâna stângă toarta de la cană nu era beat știu asta din felu-i de-a

beau băuturi fără gust ascut creioane sunt mândru că am renunțat la PC și scriu pe hârtie am trei feluri de etichete pe care le aplic tuturor oamenilor cunoscuți sau nu ieri dimineață m-am

E noapte, gandul bate ciudat a intelepciune batraneasca si linistea, linistea e mult mai adanca decat noaptea mea... Poate de asta indraznesc sa mai astept zorile poate ca ultima stea va apune

Eu printre ierburi, Tu printre flori, Joc de petale Privirile tale Cenusa prin nori Privirile mele purtate In zbor de cocori. Tu peste noapte Eu printre ganduri Inimi cerate Glasul din

ea purta un ceas ruginit prins pe mâna stângă cu douăsprezece elastice roșii albastre și galbene eu conduceam autobuzul printr-un oraș aglomerat și așteptam în fiecare miercuri la aceeași oră în

deschid ușa exact la paisprezece treizeci și mai știu că are o pisică mare care nu-i motan un hol luminat de un bec prăfuit o mascare veche și scaunul cu trei picioare scara cu

incerci si tu asa cum alte dati scanteile de stea ratacitoare s-au chinuit sa imi strapunga miezul. asa sa fie, asa sa fie precum e scris pe un ciob de soarta infipt in radacina mea de

Pămîntul, bunătatea lui, inima ºi câteva Picaturi de roua, Urma peste care trec grabiti viitorii Nascatori de urme, Se mai face darea de sama prin roada trecerii, Alb sau negru,