silviu dachin

Toate ni se întâmplă datorită luminii; Dans și adormire, Mângâierea… Dacă am ieși dinlăuntru spre fiecare celălalt Aceiași de fiecare dată Împărtășind soarta rând pe rând A primăverilor

mi-e cald, un scrâșnet de încuietoare trece prin palma ta și moare. dacă ar ține cu tine un pic, îmi spui. poftim? nimic...

Deci hai îți spun atât mai pot un hai De data asta fă un pas mai mare Ca să ne pierdem urma printre cai Să-ți fiu colind să-mi fii colindătoare Distanța între singurii doi poli S-o desenăm

am scris in zori un cantec, dar nestiind canta l-am ingropat cuminte sapand in umbra mea, si-n loc de cruce i-am sadit descantec. am pus si flori in jur din loc in loc, doar epitaf n-am mai

- ură - sabia ruginită îndreptată spre cerul care nu avea cui să explice taina pe malul apei între sălciile cu frunză amară căzută pe pleoape - neputința - bulgăr dintr-un pământ care

priveste si treci peste pietrele mele mai negre si reci decat moartea, in limba careia-mi ramase alba cartea, imi ceri un cuvant, sa-ti-l dau nu mi-e greu, dar prea frant, pe drumul

Dacă aș pune față în față bunicul și nepotul, relația asta alterată ar nenoroci întregul dialog. Cu doi străini, iar e complicat. Pentru că încă eu mai cred... Vară. Nu știu ce boală o fi

vecinii mei își plimbă câinii prin nisipul rece dincoace de ferestre se trasează în liniște figuri geometrice regulate pentru a fi așezate apoi la dospit în piepturile calde parcă aud

pe masă zăcea o farfurie în care se odihnea sâmburele de caisă intuiam eu că înăuntrul lui se lupta nu știu cine cu viața din atmosfera căreia orice poziție are posibilitatea schimbării mai

singurătate - zbor trist al unei aripi fără pasăre

in zambetul tau zac inecate toate umbrele copacilor, linistea amarului trece neobservata si sensul imi scapa mereu, ca si cand tot jocul ar fi inscenat intr-o fabrica de ulei cu tevile

gratios si tandru, destinul mi s-a prezentat intr-o zi ca sa imi spuna ce e viata. credeam ca ...ma rog, nu conteaza parerea mea, da\' oricum cineva ar

am trecut prin taceri, am plecat din taceri, am ajuns in taceri, azi, sau maine, sau ieri, toate aceleasi, toate la fel, fara regrete, fara vreun tel...

mai obosit decât îngerul după un drum pe jos între două stele mă așez lângă tine și tac smulge-i un fir de păr șoptește gândul pe jumătate adormit

în primul rând câinele poet nu face pureci gura purtată întredeschis cunoaște doar gustul coloanelor al oaselor demne indiferent de bătaia vântului coada zgârie versuri abrupt roțile

un câine stă legat de dezlegare prea-umani ochii lui împiedicând apropierea spun mai mult decât pot auzi ceilalți ochi agățați canin pe fețele oamenilor știu bine strada alergând sub

ura? nu stiu despre cine vorbesti... sau e insomnia care mi-a intrerupt visarea, sau sunt eu unu din cei care au murit in timp ce se strangea in nori atata amar de ploaie. lasa-mi tacerea sa

astazi m-am indragostit de tine. nu imi cere fagaduinte, nu ma intreba de planuri, nu imi cere sa iti desfasor in fata privirii mirate tot negrul meu trecut, nu ma observa atenta pentru ca mai

această plasă spartă care lasă urme pe trotuar zece degete albe prind în cleme rufe nevăzute înger nu bolnav nu flămând nu singur înger obișnuit e un om care caută oameni picuri

s-a nascut din necesitate, la fel cu mine, la fel cu primavara asta chemata de ghetarii sufletului meu. o privesc mereu, zi de zi, ora de ora si toate culorile ei sunt albe, chiar daca in

asa-i ca m-ai vazut si tu pe mine? si nu e doar parere, deci minciuna... prin repezi gesturi fine...si feline noi doi o sa traim candva-mpreuna. o sa-ti citesc in palme viitorul mai clar e ca

Tu dormi... Ce simple vise mâine Din nou vei povesti! Un funigel de rouă pe sfânta-ți Tâmplă stângă Va răcori mirarea Sticlind în ochii mei Acoperiți cu piele Din trup de corb

cunosc un flutur e nebun visează adesea un castel culcat sub țeava unui tun de un alt flutur nu de el n-ar recunoaște orice-ar fi că visul se-mplinește des tot mai real din zi în