Silvia Guță

ma simeam si eu asa invartindu-ma in burtile imense ale profilor de unde nu stiu niciodata ce o sa se mai auda.. si mai ales profitand cu inocenta de imaginea buna pe care unii dintre ei o aveau sau inca o mai au despre mine.. si ii respect cu aceeasi indiferenta, lipsita de orice sentiment de multumire sau simpatie.. si stiu ca voi ajunge odata in momentul acela in care toate numele si toate figurile lor mi se vor amesteca intr-un pahar de ceva rece in care de fapt va trebui sa ma recunosc si pe mine, cea de acum, cea de atunci, cea de candva..
o poezie care, tocmai, nu ascunde nimic, putand sa para unora \"deloc profunda\".. dar profunzimea e masurata in adancimea propriilor experiente, asa ca nu stiu ce ti s-ar putea reprosa tie, poetul care a scris o poezie \"ce poate parea deloc profunda si usor de inteles pentru toti\"...

silvia

nu este prima data cand ma intalnesti, numai ca eu sunt mai mica si mai tacuta.. te-am citit de multa vreme.. si imi place ce citesc.. revii mereu cu o forta pe care nu am reusit inca sa o categorisesc din punct de vedere al provenientei.. poemele tale au forta imaginii si a primei impresii care mie, cel putin, imi place atat de mult.. te citesc..

drag, silvia

mai.. e bine.. numai ca pusa in scena.. are sanse sa devina destul de plata.. poate daca aveai in vedere mai mult partea de interpretare, ar fi fost mai bine.. miscarea mi se pare ca nu acopera indeajuns de mult din spatiul scenei.. dar dialogul si ideea piesei, in general, imi plac.. ar putea fi jucata foarte bine ca teatru absurd.. succes :)

si totusi.. nu cred ca asta iti doresti.. mainile tale poate sunt maini frumoase si nu merita.. am invatat zilele astea ca ce ai scris tu aici se numeste imprecatie..:)

silvia

mi s-a parut si mie ca zeii si cainii au simtit ceva ciudat si au plecat tiptil.. sau au ales sa planga si sa latre.. dar nu eram prea sigura.. uite ca nu-s nebuna si nu aud si nu vad lucruri fara sens.. iar camera dorinteleor.. cred ca e menita sa ramana inchisa ca sa isi poata pastra aura magica pentru noi, oameni ieftini, care reducem totul la propriile noastre limite..

silvia

multumim...

multumesc de atentionare.. am sa corectez..

horatiu,
iti multumesc pentru gandurile pe care le-ai scris aici.. dar nu reusesc sa iti inteleg total punctul de vedere.. poate ca treptele mele ti se par pesimiste.. sau ca regreta un trecut, oricare ar fi el.. depinde insa de \"orientarea treptei\" cum zici tu, iar punctul meu de vedere asupra treptelor - oamenilor este unul exterior.. eu doar privesc si incerc sa inteleg.. asta nu inseamna ca suferinta lor nu ma poate face si pe mine sa sufar.. te poate face si pe tine.. si pe oricare altul care isi sacrifica o clipa privind si incercand sa inteleaga..
poate incerci sa imi mai explici reactia ta in cateva cuvinte.. sunt inca nelamurita..
silvia

vazand titlul poeziei tale mi-am amintit instantaneu de titlul unei poezii de mai demult a Catalinei Vieru, \"desfa-ti picioarele, mama!\"... si fara sa vreau am inceput sa citesc poezia facand o paralela intre viziunea asupra mamei, respectiv a tatalui, din punctul de vedere al influentei lor spirituale si fizice asupra copilului. am observat diferitele forme de sacralitate incalcate sau timid respectate, jocurile unei minti tinere impotriva efectelor timpului, iar \"colecția de fluturi și timbre / de mame și arme și cuțite\" ma face sa ma gandesc cat de ireversibil poate fi timpul atunci cand e vorba de confruntarea a doua vieti, a doua mentalitati doar partial contemporane... cei batrani sunt nevoiti sa-si pastreze acum visele in buzunare gri inchise cu fermoare, chiar si atunci cand nu se refera la ei insisi, chiar si atunci cand nu se mai pune problema identificarii lor cu viitorul... iar cei tineri isi fura din acele buzunare inchise dreptul la un viitor propriu.

Ce rost ar avea să îți cunoști destinul? Poate că tocmai această lipsă din posibilitățile omului, aceea de a-și cunoaște adevarul, îl face să vrea să trăiască încă o zi...
Scopul prim al omului este acela de a afla adevărul absolut. Aflându-l, nu ai mai avea pentru ce să trăiești, și sunt sigură ca există cineva care te vrea aproape... și de care îți pasă...

într-adevăr, acolo era o greșeală... Am schimbat deja. Mulțumesc de observație și te mai aștept pe la mine...
Silvia

Mi-am uitat si eu visul pe o rană, cândva... probabil încă mai e acolo... nici eu nu mai știu... și rana lui nu s- vindecat din cauza mea...
\"acolo ecoul rima cu rana adanca
la fel cum plange o stanca
impunsa de vant\"
Tăcerea asta pe care o clădești din cuvinte e mai adâncă decât orice liniște...
un mic sfat: diacriticele cresc mult intensitatea primei impresii...

Bucură-te ca plângi un sfârșit și nu o neîmplinire... Doar atât mai pot spune
... și bucură-te că poți plânge...
Drag, Silvia

in \"de ce nu te pot iubi dumnezeieste\" Dan Verona spunea: \"pentru ca intri intr-o camera interzisa si o gasesti violata [...] pentru ca eternitatea nu-i decat o clipa defecta\"...

lasa trecutului pasul tau si pastreaza prezentului urma lui...

si mie mi-e dor de Copou... dar il am acum in minte pentru ca l-am avut odata sub pasi... si deocamdata imi e de ajuns...:)

drag,
Silvia

adrian... ma doare...

unde e acel lucru pe care iti cladeai tu toate cuvintele?... e o apocalipsa a sufletului tau... dar nu, nu, nu e sfarsitul... inca mai sunt sentimente...

iarta-l pe \"dumnezeu-cel-mort-si-greu\" ca si cum te-ai ierta pe tine insuti... in liniste, in timp, in nestire... daca s-a prabusit dupa ce tu l-ai cunoscut, inseamna ca nu e singurul care exista, si deci nicidecum nu ai intalnit sfarsitul...

m-as bucura sa nu fi inteles eu bine cuvintele tale... alifantis imi spune chiar acum: \"e frumos, e prea frumos la tine-n suflet, e tarziu, e prea tarziu la mine-n gand, impartasim, impartasim aceeasi taina, dar nu se stie, nu se stie pana cand...\"

deocamdată, nu m-am lovit de greutatea răutății mele (adică de povara inumanității), ca să pot spune
\"De ce am renunta la rautate& inumanitate, cand ne fascineaza intr-atat, cand dau o senzatie atat de organica, dionisiaca?\"
... simt că lipsește un punct de răscruce în viața mea acum, un moment în care să pun orice la îndoială și să am puterea de a lua eu Decizia, dar nici nu mă grăbesc să ajung în acel loc... îl simt prea departe în vârstă... logic, vorbind... și totuși se apropie...

nu-ți pleca, te rog, ochii în fața necunoscutului... ei sunt singurii care pot vedea adevărul brut... mai departe lasă-ți inima să vadă... și acceptă ca atare ceea ce vezi, mai ales dacă e al tău...

vorbeai de \"crima ritualică, absurdă, Sacrificiul\"... mie mi se pare că un mare absurd din jurul nostru e tocmai sacrificarea propriei noastre vederi asupra totului care ne înconjoară... și suntem atât de tentați să facem asta zi de zi, pentru că este atât de uman... sau inuman, în genere
mă opresc aici, deocamdată, deși ar mai fi multe de spus...

drag, Silvia

cel mai bine e să fii om/Om, fără a conștientiza asta... știi tu, \"fericiți cei săraci cu duhul\" :) dar poate că daja nu mai e momentul să ne gândim la asta...
mi-a spus cine va că aș fi rea. Și nu pot să spun că am rămas prea uimită... mai mult m-am mirat când mi-am dat seama că nu mă deranja... poate știam deja... sunt rea, dar nu imorală, am principii și le respect. M-am analizat și am văzut că răutatea mea nu face rău cu adevărat nimănui... nu e esență...
și mă simt bine așa cum sunt, deci, e bine să fii rău?! E sau nu inuman? :) da.. o altă întrebare bizară...
dacă ne gândim ce înseamnă să fii om și ce înseamnă să fii Om o să vedem că nu aparținem niciuneia dintre aceste categorii
dacă a fi rău înseamnă a fi lucid, atunci a fi om înseamnă a nu putea ucide prin cuvinte, iar a fi Om... nu știu... tu ce crezi?
drag,
Silvia

\" Nu poți cunoaște pe deplin Clipa decât trăind-o veșnic.\"
...îmi aduci aminte de două versuri citite și recitite...
\"pentru că eternitatea nu-i decât
o clipă defectă\"( Dan Verona, \"De ce nu te pot iubi dumnezeiește\")
nu poți cunoaște pe deplin Clipa decât confundându-te cu ea... și de aici și sacrificiul inuman pe care îl poți face din exces de zel în a fi Om. cât timp vei fi doar om, oamenii nu te vor plictisi :)
mi-a plăcut să citesc ceva nou de la tine...
drag,
Silvia

...reformulat, \"să te îmbrățișez aș vrea să te caut/dacă te-aș ști undeva\" ar suna cam așa: \"dacă aș ști că, undeva, tu exiști, te-aș căuta și te-aș îmbrățișa\"... sau cam așa ceva...
nu încerca să găsești tot sensul unui cuvânt doar în rezonanța lui... în spatele cuvântului eu încerc să văd o culoare a sufletului care îl construiește, dându-i de fiecare dată o altă însemnătate...
Silvia

am vrut doar să scriu despre o dorință care se constituie ca o necesitate, mai mare, pe zi ce trece... poate că, într-adevăr, poate nu am știut să îmi aleg prea bine felul de construire al frazelor, dar, cel puțin pentru mine, ceea ce am scris are o însemnătate... uneori ceea ce simți nu e în totală conformitate cu legile esteticii poetice, dar nu îmi pot schimba felul de a simți... poate doar timpul îmi va schimba felul de a mă exprima
multumesc de trecere si de parere,
Silvia