Nașterea oglinzilor
Aceasta este starea cea mai apropiată de nebunie Ca și când oricare drum ar uita să se bifurce La sfârșitul poveștii Văzul meu se reduce La a deosebi mișcarea de îngheț Și de moarte Și cu o
Te-am visat...
Lasă-mă să îți citesc Vreau să îți citesc o ultimă dată În ochii triști mirarea ta de copil Ai fruntea albă și gândul tăcut Și nici un soare nu răsare din el Fă-ți oglindă din mâna mea
Azi..
mai e doar o ora pana azi.. mai e un singur moment incapatanat in dilatare.. mai e un singur pas intins peste prapastie.. mai e o singura cugetare.. azi.. sa imi ridic bratele spre cer.. sa
nu ne pasa..
dimineata e mereu inghetata.. in ochii cainelui din fata blocului se vad toti ochii de catei calcati de masini oarbe.. suntem orbi si noi in fiecare zi din nou din nou din nou.. ajung la scoala
iti sagetez inca o tacere...
o clipa de-a ta se rostogoleste peste departari si se dilata in milenii.. pana ajunge la mine orice gand al tau poate fi strapuns de vreun zbor aiurea.. de vreo privire rece.. de vreun alt ochi
Omul ca treaptă
Înmormântatele trepte au fruntea mereu plecată spre cerul zilei de ieri, spre verdele frunzei de toamnă, și privirea scurgându-se, mereu numărându-se in căderi. Înmormântatele trepte se
promisiune în șoaptă
băteai la ușa dimineților mele cu miros de sevă și vânt pe lobul urechii dimineți îndulcite cu clipa de strângere a aripilor clipă în care încep să simt din nou pământul sub mine vag
castel din cărți de joc
ți-am sorbit cuvintele de toate sensurile, mi-au rămas goale și mute pe vârfurile glasului... iată-le, mi se sfărâmă între degete, se transformă în nisip fierbinte și mi se aștern în straturi pe
A îmbrățișa pe cineva
Să te îmbrățișez aș vrea să te caut dacă te-aș ști undeva, Să te îmbrățișez aș vrea să te strig dacă m-ai auzi cândva, Să te îmbrățișez aș vrea să te găsesc dacă ai exista, Să te îmbrățișez
Child play
Hai să împărțim orașul Între mine și tine, Ca și când ar fi al nostru, Cu străzi, cu blocuri, cu magazine. Hai să numărăm fiecare Câte gânduri frumoase are celălalt, Și ca notă să ne dăm
Înșelăciunea simțurilor
Și când or să plângă, stâncile de pe marginea prăpastiei vor avea același glas și aceeași tăcere granulată le va sta la picioare, gata întotdeauna să se prăvale peste liniștea lichidă de
Presupunere
Am zis că, dacă încerc, pot să prind între degete coada unei silabe desprinse din cuvintele lui... Să o chinui ca pe o insectă și să mă joc cu ea, să n-o las să zboare, dar nici să moară, și
Am un ochi verde...
Am un ochi verde. Pe celălalt nu mi-l mai găsesc... Îmi amintesc cu greu că poate mi l-am pierdut căutând un punct de sprijin... Toate imaginile pe care le văd se mișcă o fracțiune de secundă
Am șaptesprezece ani... din nou
Ce să ne facem dacă nu putem să ucidem decât secunda care ne încheie gândul?... Nu am putut niciodată să râdem când cineva ne-a spus: \"De mâine vei călca numai pe pietre!\", ca și când
Ceva de la care să te salvezi
Trebuie să existe mereu Ceva de la care să te salvezi și de care noaptea, când te trezești din somn, să-ți fie frică. Să nu știi de ce te gândești la Ceva, să încerci să-l îneci numărând
Karma
Sub greutatea unui cuvânt Îmi ascund o lacrimă veche. O păstrez într-o cutie de os, Cuibărită între valuri de minte, Cu capacul pe creștet. Am s-o ascund la nesfârșit Și doar tăcerile vor
Resemnarea
Fiecare secundă care trece printre limbile ceasului sună altfel acum, Parcă o cheie rece din metal ruginit închide o temniță. Se scurge o lumină uitată de alți ochi pe pereții negri, Culorile
