Poezie
Resemnarea
1 min lectură·
Mediu
Fiecare secundă care trece printre limbile ceasului
sună altfel acum,
Parcă o cheie rece din metal ruginit
închide o temniță.
Se scurge o lumină uitată de alți ochi
pe pereții negri,
Culorile toate se iau la goană
prin întuneric.
El se ascunde sub greutatea cuvintelor
pe care nu le spune,
Se ridică umbre dintre gândurile lui
și încep să-l plângă…
Niciodată iarba care creștea sub fereastră
nu i s-a părut mai adâncă,
Niciodată nu a mai gustat o rază
prelinsă printre gratii,
Niciodată nu și-a mai simțit spinarea
atât de apăsată de aripi.
012.876
0
\"Niciodată nu și-a mai simțit spinarea
atât de apăsată de aripi.\"
E un joc sublim, dar -?- pervers; penduland cu naturalete intre yin si yang, cazand apoi in noi perechi de contrarii...nu stiu exact, se intampla ceva; ceva, altcumva, care intai te sfasie, apoi te lichefiaza.
De cuvintele ar fi lucruri, poemul tau ar ucide.