Neputință

nu am sa inteleg niciodata suferinta umana...
vars o lacrima alaturi de tine...
pentru... pentru noi...

Multumesc, Cristian, suferinta umana este ceva intre lacrima cristica si cintul lebedelor negre insingurate... Sa nu le auyi.. Sa nu... Cuvintele tale ma alina...
Drag, Ela

din nefericire a fost... si la mine... luni de zile de intuneric...
apoi, ceva m-a trezit... iti doresc acelasi lucru; iti doresc...
viata e ...
\"Iti las in dar talismanul durerii mele. Inchide in el un pic din tine, simte ce simt si eu alaturi de iubirea ce ti-o port... Simte pentru o clipa visurile ce le aveam alaturi de tine. Omul nu e ceea ce credeam eu! Omul e un mare vid, si oricat pare sa tinda spre plenitudine, de fapt e exact opusul... Cauta mereu... mereu singur! Simte... apoi uita si tu, cum uit si eu... cum deja ai uitat, iar eu cu nefericitul paganism al sentimentelor ce se ascunde in mine iti readuc mereu aminte. Nu cred! Nu cred ca iubirea poate fi uitata! Dar uit... sunt om si uit, si degeaba traiesc daca uit...

Ce rost a avut visul acesta? Si totusi imi arata frumusetea durerii si dorul pentru ceea ce era... a fost... a murit.

Traim. Ce putem cere mai mult de la divinitate?\"
(7 trepte)
stiu ca nu are legatura... dar intr-un fel a generat ceea ce ne uneste...

Multumesc si acum pentru asemenea cuivnte, ce vin sa alunge neputinta, fiecare din noi o traieste pe un drum de viata atit de trudnic. Si rostul nostru este sa ne luminam iubirile, chiar si asa lasate in sertare, la pastrare.
Te astept mai departe.
Drag, Ela

Sunt scrieri și scrieri, cititori și cititori.... Unii citesc fără a înțelege sau nu știu să citească. Importantă, în cele din urmă este doar scrierea sufletului, indiferent dacă este aruncată sau nu în sertare, pentru că tocmai această scriere accentuează latura spirituală a ființei umane. Timpul estompează durerea și vine vremea când ne întoarcem la scrierile sufletului nostru pentru a ne regăsi și nu mai doare atât de tare.
În singurătate și suferință se călește sufletul poetic...
Alături de tine cu empatie și drag,
Magdalena

Cind se lasa in noi apele involbuarte si mainile cauta urma unui dor, uneori neputinta devine vie, chiar si pentru citeva ore. Atit de vie ca simti cum moare in tine celula dupa celula, sufletul...
Multam fain pentru trairea ta.

Drag, Ela

Intradevar, un emotionant \"amestec de cuvinte\".

Bucură-te ca plângi un sfârșit și nu o neîmplinire... Doar atât mai pot spune
... și bucură-te că poți plânge...
Drag, Silvia

Florina, am amestecat atit cuvintele pina cind am obtinut un gri intens. Cred ca l-ai vazut deja. Multam pentru felicitare. Te astept mai departe, in nuante mai vii.

Silvia, cind pling, eu nu scriu, nu spun, tac pur si implu. Neputinta o pot scrie. Lacrima o pot doar lasa in pamint. Multam fain pentru cum asculti ploile.

Drag voua, Ela

\"În singurătate și suferință se călește sufletul poetic...\"
Această idee se regăsește și la M. Eliade. Artistul are nevoie (sau hai să spunem că este condiționat) de un gol sufletesc, de o neputință sau de un sacrificiu pentru a își perfecta creația. Adevăratul creator vede așadar în artă o modalitate de eliberare, o modalitate de a își vindeca rănile interioare. Aș fi prea crud sa o numesc lege a compensației .. e o prostie, mai degrabă aș vedea acest gol sufletesc precum dramul de nebunie atât de necesar unui geniu.

Eliade acum ar spune ca din intuneric apar intotdeauna copii sfiosi. Si poate asa suntem uneori si noi, in creatie. Iesim din neputinta, abia indraznind a scrie ceea ce se numeste strop de poezie. Multam fain pentru aceasta frumaosa aducere-aminte.

Drag, Ela

frumoase imagini, triste, dar frumoase...ai creat un rau de sentimente cunoscute dar pana acum fara glas...le-ai dat un glas frumos...\"ce-mi apartine si mie\", asta ca sa folosesc si eu posesivul atat de dureros...

Rau de suflet, rau de viata, rau de oameni, rau de rau, toate vin si ni se lasa pentru a cerne esentele, pentru a te elibera de raul raului si a merge mai departe improspatat cu vii trairi. Multam pentru cit de mult iti acordeyi sufletul cu al meu...

Drag, Ela

Vântul timpului risipește foile, zâmbetul cade pe suflet din fotografii alb-negru, diminețile udă reci ochii triști. Teribil de sensibilă, foarte \"aproape\" și destul de tristă această poezie a ta.

Și uite, acum soarele îmi răsare, îmi pier neputințe pe aripi, versurile mă ating cu candoare, fi-voi iar zâmbet. Primește-l.

Drag, Ela