neștiință
mă agățam încet cu privirea de tine apă verde și stătută de oglindă îmi ceream mâinilor înca și înca o jertfă până când mi-au crescut rădăcini în pământul arid al ochilor lui căprui
eu, cea de mâine...
mi se strânge o coasă sub bărbia trecutei mele ființe de ieri o adun în miile de degete ale zilei de mâine de azi am doar pietre sub călcâie zâmbetul mi-e strivit de o aripă am să-mi mai
privind înafară
pată albastră de cer înghițit de foamea unui cuvânt nerostit... or să se îndoaie curbele clopotelor până la funii și tu nu o să poți să mai spui nimic... nu mă pătrunde lumina pe
mă dori...
s-a deșirat împletitura minții mele oglindă tulbure a egoismului tău iar firul lichid îmi curge printre gene spre timpul real al ființei tale
Ne-a păcălit timpul...
Eram doar noi, suspendați de amintirea nopții deasupra unui mâine deja viu... Începea să se nască sfârșitul... Mii de glasuri de broaște se intreceau cu ceasurile: care dintre ele erau mai
Am să mă trezesc
Într-o dimineață am să mă trezesc de tot. Am să mă trezesc de lacrimi și de creioane și de lumină difuză. Am să mă trezesc de cărți și de nisip și de Nirvana. Am să mă trezesc de
portret
o stâncă preschimbată în convingeri și un ocean transformat în privire, solzi albaștri ce deveneau piele, o lacrimă care s-a prefăcut în inimă și o uimire de copil, în degete, cuvinte care se
O filă de jurnal
Mi-ai pierdut o lacrimă printre cutele așternutului... când ai să te oprești din căutare?... Nu trebuie decât să-ți ridici privirea și să-ți umezești sărat o durere. Ai să mă găsești numai pe
Nehotărâre
Să mă apuc cu amândouă mâinile de gândire Să mă țin strâns ca să nu mă ia vreun curent Să-mi pun ghetele și fularul și mănușile Să nu mă îmbolnăvesc de prea mult frig și de cer Să mă las de fugit
