Să mă apuc cu amândouă mâinile de gândire
Să mă țin strâns ca să nu mă ia vreun curent
Să-mi pun ghetele și fularul și mănușile
Să nu mă îmbolnăvesc de prea mult frig și de cer
Să mă las de fugit
Sub greutatea unui cuvânt
Îmi ascund o lacrimă veche.
O păstrez într-o cutie de os,
Cuibărită între valuri de minte,
Cu capacul pe creștet.
Am s-o ascund la nesfârșit
Și doar tăcerile vor
Fiecare secundă care trece printre limbile ceasului
sună altfel acum,
Parcă o cheie rece din metal ruginit
închide o temniță.
Se scurge o lumină uitată de alți ochi
pe pereții negri,
Culorile
SG