silvia caloianu

e ora când ochii mai vor și să doarmă dar iată cum iubirea mea își ia micul dejun pe un site oarecare mă uit la el somniferul își șterge mâinile de pijama și mi se laudă cu litere vesele sunt

stau în fața șevaletului nici durere nici oboseală ca un cărbune în mâna ta plictisită așa stau și mă gândesc la culorile în care ți-am rămas și încă muzica asta răzbunătoare de la

"Noi am vrut să fim singuri, de aia ne-am inventat iubiri imposibile..." Personajul poeziei mele avea aceiași ochi, dintotdeauna, doar că mult-mult mai calzi. Și mai plini de liniște. Cred că aceeași

niciodată încă ianuarie nu a știut să trișeze să ningă așa de alb și de cald de parcă soarele mi s-ar fi rostogolit prin vene doar atât cât să mângâie un zid chinezesc ruinat și cum să

mâine posibil să primăvară cu cercei mirați jumătate de viață recuperată jumătate pe coada unei comete cu traiectorie în apă tangenta cântecului meu de sirenă fior inimă cu ferestrele deschise

i-am spus că am visat șoareci negri și el m-a privit ca pe un copil a zâmbit blând și a zis întrebător negri negri și eu am repetat negri negri și am găsit ceva cu ochii iată așa de negri dar nu

eu nu visez îngeri eu visez vampiri stafii malefice conferințe de presă fourchetturi mondene peisaje speciale în care trebuie să mă țin la distanță de tine sau nu visez nimic dar noaptea asta am

indigo alergând înaintea locomotivei domnilor am venit sar panglici de flăcări pe mine stingeți lumina în sală vreau să dansez intraductibil printre rânduri să îmi vedeți din toate părțile

nu risc să îmi fac tatuaje pe coapse cu săbii sau lame pentru că eu sunt un fel de mănăstire mobilă care își poartă politicos dumnezeul șiroindu-i prin vene sunt și lemnul milostiv din care s-a

dragostea nu e doar un fel de miopie contagioasă și nici doar o iluzie din care să îți faci hamac să te lauzi că ai ochi de aviator e ca și cum ai întinde mâna să atingi o margine de cer și ai

ești încă aici sunt încă aici sunt cu tine și sunt cu tot alaiul singurătății mele zâmbitoare printre orgolii de păpădii te rog să îți stăpânești electronii zglobii și să oftezi mai cu

era o noapte afonă și era în contumacie și nu aveai cum să îi frângi gâtul de lebădă neagră să o strivești în picioare ca pe o vietate frivolă să te răzbuni să te răzbuni să te răzbuni lumina

în veacul meu pe când se furau pomii de crăciun din piața marii adunări naționale și se împodobeau alții chiar în pragul primăriei pe când stare de urgență părea să fie numai o revistă a copiilor

mi se ia vederea amețesc de fiecare dată îmi vii în carouri albastre dispersante coame de cai în muzica sângelui meu dansează virtualule ai spațiu ce zici de tangourile sugerate am să te