Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

totul despre dragoste

"în carantină" (ed. vinea, 2018)

1 min lectură·
Mediu
dragostea nu e doar un fel de miopie contagioasă
și nici doar o iluzie din care să îți faci hamac
să te lauzi că ai ochi de aviator
e ca și cum ai întinde mâna să atingi o margine de cer
și ai simți
exact în momentul său de contracție
cum durerea curge invers /
după care timpul se oprește corect calculat
ca un cal bine dresat în două picioare cu limba scoasă
abia respirând
în asteptarea zaharului cubic
eu așa îmi explic de ce ai rămas
invariabil
peste ani și ani
responsabil de fenomenele mele cuantice
einstein și freud nu aveau habar
034819
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

silvia caloianu. “totul despre dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-caloianu/poezie/14093742/totul-despre-dragoste

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alexandra-negruAN
Distincție acordată
Alexandra Negru
Silvia, reușești să fii foarte actuală și să creezi imagini deosebite. Îmi place în special strofa a doua, cu cerul în contracție :) și apropo de Freud, circula ceva pe net, în ultimele zile: don`t be a Freud of love :D Mă bucur că ai revenit pe poezie.ro.

0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Privirea cu care sondăm realitatea este afectată de o “miopie contagioasă”, cu care vedem realul încețoșat, iar adevărurile ni se par atât de mici, încât le confundăm cu niște puncte lipite pe retină, “iluziile” fac ca “durerea să curgă invers”, înspre originile ei.
“Fenomenele tale cuantice” sunt intuibile, însă invizibile, iar fenomenele existențiale sunt incluse într-un destin pe care trebuie să ni-l asumăm, numai așa viața va urma calea divină.
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Mulțumesc, Alexandra :) Poezia asta am scris-o toamna trecută, la Iași, iar strofa menționată de tine "mi-a venit" prima...

poezie.ro a însemnat mult pentru mine, niciodată nu voi uita... e o parte din mine aici, cum să nu revin, măcar din când în când? :)

Răzvan, "eu nu strivesc corola de minuni a lumii"... :)
0