Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

iată-mă

1 min lectură·
Mediu
tot mai des mă uit la mine însămi cu ochii celor ce caută
prin cearceafuri și prin
cadavre
cos descos șterg modific
îmi pasă ce rămâne
și cum
și unde
și numai nodul cumva gordian îmi stăruie în gât și încerc să mai
beau apă
îmi repovestesc de bunica nadia care și-a strâns ierburi aromate
pentru ultima sa baie
parcă o văd cum se leagănă prin grădină pe deasupra izmei
nu a uitat nicio poartă deschisă niciun robinet
nu mai știu ce zi era ce oră
pur și simplu s-a așezat pe canapea după asta și s-a uitat în sus
tot mai des mă întreb cât de împăcată ar trebui să fiu
cui să mai spun iartă-mă
și cui să mai spun
și dacă
același cuvânt fără consoana aceea lichidă
pur și simplu
iată-mă
0158333
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
134
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

silvia caloianu. “iată-mă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-caloianu/poezie/13947540/iata-ma

Comentarii (15)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@xyz-0029467X
XYZ
Desi nu sunt tocmai un fan al ideilor sau tipului de scriitura, as fi ipocrit sa spun ca aceasta nu este o poezie frumoasa.

de revazut \"lichida\"
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
corectat, multumesc.
0
@sophie-polanskySP
sophie polansky
si cearsaf nu cearceaf; mi-a placut storyul primei strofe, spre fine mi se pare cumva previzibil.
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
din cuvantul \"lichida\" lipsea litera \"i\", dar de ce as corecta \"cearsaf\" in loc de \"cearceaf\"?
si, nu pentru ca sunt, eu, sceptica, la culme, nu te pot crede in privinta finalului \"previzibil\". nici \"cumva\" (chiar daca ma dau in vant - serios! - dupa respictiva expresie).
multumesc de netacere, mai treci.
0
@irina-nechit-0020579IN
Distincție acordată
Irina Nechit
Poem întreg, transparent, tensionat, impresionează gestul căutării \"prin cearceafuri și prin cadavre\" și o poveste tulburătoare în centru:

beau apă
îmi repovestesc de bunica nadia care și-a strâns ierburi mirositoare
pentru ultima sa baie
parcă o văd cum se leagănă prin grădină pe deasupra izmei
nu a uitat nicio poartă deschisă niciun robinet
nu mai știu ce zi era ce oră
pur și simplu s-a așezat pe canapea după asta și s-a uitat în sus
Bine găsită diferența și înrudirea dintre \"iartă-mă\" și \"iată-mă\", e poanta textului. Dar \"r\" nu-mi pare consoană lichidă, îmi pare că se poate lăsa doar versul
același cuvânt fără consoana aceea,
deci fără \"lichidă\".
Apoi aș arunca expresia \"nodul gordian\", e pretențios, aș lăsa doar \"nod\", ar fi mai firesc. Sunt doar sugestii, nu știu dacă vei ține cont de ele. În general, apreciez că e o poezie gravă, dură, realistă, fără fantazări și visări.
Felicitări, Silvia! O stea și o vară cât mai poetică, Irina.
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Te uiți înlăuntrul tău cu privirea de artist și-o descoperi în racla lăuntricului pe bunica învelită în ierburi mirositoare, iar fațetele memoriei cuprind o grădină cu miresmele izmei, o poartă deschisă spre ceva inefabil, un robinet prin care curg picurii timpului și o canapea pe care și-a așezat bătrânețea.

0
@ecaterina-stefan
Ecaterina Ștefan
limpede si personal felul de a exprima poezia din tine. apoi, incertitudinea timpului, lucrurile care nu se spun, sau se spun, dar nu pina la capat. goluri pentru a intelege. reticente pentru a simti. combinarea diferitor planuri de existenta, prin prisma reintoarcerii in sine. mi-a placut.
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Irina, \"r\" e o consoana lichida, vibranta. Am atenuat nodul cela cu un \"cumva\" (sper ca merge, acum). Iar in privinta \"cautatorilor\" prin cearceafuri si cadavre: cand moare cineva, acestia isi fac aparitia din obligatie, in exercitiul functiunii, sau nu prea. Ei... se stie. De aia am grija, cat pot :) Ma bucur ca textul asta al meu ti-a atras si tie atentia. In alta ordine de idei: eu chiar traiesc ceea ce pare fantazări\" si \"visări\" :)

Razvan, sper sa ma duca si pe mine picioarele inca o juma\'de secol, cel putin :), ca am muuulte de facut, dupa care sa imi strang eu insami ierburile pentru ultima baie aromata, ca bunica Nadea (care, de fapt, copiilor mei le era stra- strabunica), dar mai mult la impacarea aceea a sa ma gandesc. Era o buna crestina, religioasa era, spre deosebire de mine, ii era mai usor.

Ecaterina...

Va multumesc, tuturor: sincer m-am bucurat sa va aud. Ne mai citim.
0
LN
Lungeanu Nicolae
vine o vârstă când începi să-ți cauți liniștea. :) textul e frumos, are o doză de sinceritate(mie îmi place sinceritatea), urmărește împăcarea cu sinele și cu exteriorul. cu un singur cuvânt nu mă înțeleg, cu \"modific\"...
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
pai, da: in cazul in care linistea inseamna sa vrei sa faci cat/ce nu ai reusit o viata :)
si, da: modific. ce imi apartine. ce pot, ce ma priveste: poezii si pereti. cuvinte si culori. si tot asa. (de ce nu?)
0
@marina-nicolaevMN
Distincție acordată
Marina Nicolaev
Consoanele lichide mucegaiesc cateodata peste zidurile de izma ale memoriei in locurile nestiute ale semnelor vechi unde \"tot mai des mă uit la mine însămi cu ochii celor ce caută\". Da. O lume de consoane lichide de pe vremea cand aerostatul inocentei isi lasa ireversibil cortina de nisip peste timp.
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Rolul consoanei in dezbatere :), \"jocul\" acesteia, semnifica, aici, posibilitatea / dorinta / actul in sine al trecerii de la \"iaRta-ma\" - la [un alt, eventual, de ce nu?] iata-ma\". Cred ca nu prea mi-am putut ascunde ezitarea, in acest sens, Marina, daca ai vazut \"muzegaiul\" :) Poate ca intr-adevar nu mai e nimci acolo, poate ca nici nu a fost, iar eu continui sa ma simt... vinovata.
Multumesc de trecere.
0
@irina-nechit-0020579IN
Irina Nechit
Silvia, totuși am unele îndoieli în privința consoanei lichide. Știi ce se poate întâmpla? Dacă această consoană rămâne prea mult lichidă, ea se poate transforma în
vocală.

Și \"r\" nu poate fi nicidecum vocală.
Ce zici?
A întrebat, la amiază, Irina
0
@aurel-sibiceanuAS
Aurel Sibiceanu
La mulți ani, Silvia,
Bun venit unde erai, de fapt!
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Irina, tu trebuie sa stii mai bine, pentru ca… fonetica nu a fost marea mea pasiune: la colocvii ma prezentam cu trinunghiuri (ce urasc, eu, triunghiurile!) desenate pe picioare :) Si, daca purtam, pe atunci, fuste lungi-lungi-lungi sau scurte-scurte-scurte, imagineaza-ti de care trebuia sa imbrac :)
Aurel Sibiceanu, multumesc de urare… Apropo, mai vrea cineva sampanie? Chiar am avut prilej de sarbatoare, nu de mult: ia sa imi schimb, iarasi, poza :)
0