"iată-mă" – 20054 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAlexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Estela Raileanu
"Copilaria e inima tuturor varstelor".(Lucian Blaga) Iata maxima, esenta careia imi dirijeaza activitatea de ilustrator in domeniul graficii cartilor pentru copii. Mai multe voi scrie data viitoare.
3 poezii, 0 proze
Florin Opran
DESPRE MINE: Data nașterii: 27 iulie 1984 Resedinta: Bucuresti Profesie: economist Realizări literare: Detalii mai jos. LANSARE DE CARTE: Oamenii trăiesc, adesea, o viață întreagă negându-și vocația, aspirațiile, dorințele… O vreme am fost și eu unul din acei oameni, aspirați de curentul pragmatic al vieții. Însă… poate că era inevitabil să îmi amintesc de acea parte a mea… Navigând prin cotloanele trecutului, am regăsit versuri scrise de mine acum mult timp. Și lăsate acolo, în calculator, să fie uitate. Am decis să adun toate aceste texte într-un volum. Un volum de versuri și proză. Un volum jurnal, ce acoperă aproape 15 ani de trairi personale. Așa că, iată-mă întors pentru o vreme, “part-time” la atitudinea de artist, iata-mă scriind din nou, boem și transfigurat într-o realitate interioară de care uitasem. Scriu din nou versuri, printre toate celelalte proiecte care îmi ocupă timpul prezent. Și făcând asta, mă simt mai complet și mai racordat la...
113 poezii, 0 proze
Daria Gordon
Niciodata nu mi-a placut sa scriu despre mine. Sau sa ma descriu. Asa ca textul acesta este, cu siguranta scris-sters-scris-sters de cateva ori. Dar mi-am facut curaj si iata-ma: m-am nascut la Constanta de unde am luat dragostea pentru mare si am invatat sa visez muntele. Am locuit in Ardeal de unde am invatat dragostea de traditie si de locul strabunilor. M-am mutat in Marea Britanie unde mi-am inceput cariera de medic. A scrie e ca si cum ai vorbi cu un prieten imaginar si i-ai arata ce vezi tu. E un vis mai mult sau mai putin real caruia ii dai aripi si il trimiti in lume. Si daca macar un om din cei care il citesc inteleg limbajul, atunci scopul a fost atins. Traim prin tot ceea ce ne inconjoara, dar visam cel mai frumos prin scris.
21 poezii, 0 proze
Vlasceanu Alexandra
Sunt in clasa a XI a C la liceul teoretic "G.M.Murgoci" Braila si am 17 ani. Iata-ma iar pe acest site dupa 4 ani de zile. Sunt studenta anul IV la medicina si pur si simplu nu imi vine sa cred ca aceste texte imi apartin. Par insipide. Poate chiar asa si sunt. Dar reprezinta gandurile si emotiile unei persoane care si-a trait si isi traieste viata cu o intensitate nebanuita. Asa ca fiti si voi ingaduitori.
11 poezii, 0 proze
elena dogaru
nascuta prin focsani(cred!)din parinti normali...am ajuns la concluzia ca se merita sa fiu cat mai nebuna sa pot supravietui in aceasta lume dementa...si iata-ma pe drumul meu acum in cautarea acelui lucru ce-mi lipseste inca...
21 poezii, 0 proze
george robu
ghinion..........de ce? pt ca inca nu m-am gandit sa fac lucrul asta pana acum.dar incerc......cum? veti vedea.......m-am nascut intr-o zi de primavara era 8 aprilie toate mi-au mers bine de la nastere pana la primele suferinte si esecuri sentimentale inasa am trecut peste asta si iata-ma scriind aici
1 poezii, 0 proze
Raluca Tarlungeanu
Totul porneste de la o incapacitate de comunicare, se nasc apoi texte care tin loc de exercitii de exprimare, se naste dorinta de a impartasi cu altii senzatii si emotii, se naste un pseudonim. Iata cum incepe o aventura in necunoscut, iata cum ma arunc in lumea voastra si-mi dezvelesc simturile si gandurile in fata spiritului vostru critic. Judecati-ma ca pe o necunoscuta dar cititi cu sufletul, e tot ce-mi doresc.
6 poezii, 0 proze
OANA MARTIN
Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...
10 poezii, 0 proze
Maria Jorj
"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009
2 poezii, 0 proze
Iată-mă
de Mihaela Vlasin
Iată-mă în marea amiezii gândind la meterezele valurilor ce se nasc odată cu tâmpla țărmului... singurul vis Ziceam, am zis.
Iata-ma
de Ganciu Raluca Maria
Iată-mă în fața lumii noi. Iată-mă departe de tine. Iată-mă prizonieră-n speranțe pe care trecerea timpului le alimentează. Iată-mă lângă un cadavru frumos ce îmi este amintire.
iată-mă
de Eugenia Reiter
aproape că am înșelat diavolul atunci când mi-am lăsat inima în orașul tău o să-ți desenez pe spate toată povestea noastră o să-ți desenez tot până la cel mai mic detaliu tot ce s-a întâmplat și tot...
Iata-ma!
de anca eva ardelean
Când s-a făcut dimineață și ochii grei nu reușeau în agonia lor să privească zâmbetul răsăritului, se auzeau rațele zbierând a nemurire și vaietul oamenilor ce au uitat că azi s-ar putea să moară....
(iată-mă)
de Virgil Carianopol
iată-mă cunoști tu tristețea acelorași mâini banu\' aceluiași sărut sau gândurile ca niște oameni în uniformă? am plutit peste toate cu bijuteriile fiecărei seri și m-am plimbat în diminețile subțiri...
iată-mă
de silvia caloianu
tot mai des mă uit la mine însămi cu ochii celor ce caută prin cearceafuri și prin cadavre cos descos șterg modific îmi pasă ce rămâne și cum și unde și numai nodul cumva gordian îmi stăruie în gât...
Iata-ma Doamne!
de mara manolache
Iata-ma Doamne iata-ma disperat si nebun cum urlu in pustiuri de scrum, iata cum oamenii reci prefac mierea in roci,iata cum lumea asta a ta orbeste si ard pamanturi de flori pentru o stea pe care o...
Iată-mă, bat la poarta Ta
de Jianu Liviu-Florian
Iată-mă, bat la poarta Ta Iată-mă, bat la poarta Ta– Dar țin în mâini numai păcate – Și nu e zi, povara mea Să nu se-ngreuneze, foarte – Zadarnic, vierme, mă tot zbat, Că binele-mi, tot rău se face –...
(Iată-mă fără margini) (fragment)
de Ilarie Voronca
Iată-mă fără margini ca lumina foarte puternică A unei stele care smulge perdelele nopții, Nu mai sunt ca un păianjen care se ostenește cu țesutul pânzei Ci liber și vast mă amestec cu universul care...
Iată-mă, urlă adâncul
de Petre Anghel
Urlă Adâncul pământului Și așteaptă rodul Împrumutat. Iată-mă, iată-mă. Sirenele ca niște pofte nestăpânite Ca un gând împlinit Îmi dau ocol. Iată-mă. Cel nepătruns E mai înalt decât cerul Și vrea...
