serrena nicoleta

Mi-a lăsat un sentiment ciudat , de parcă ai descris perfect o lupta, o altfel de luptă din care ai ieșit învingător în fața unui dușman redutabil și ai redat totul printr o metaforă; da acesta i sentimentul...e o metafora care ascunde ceva real, iar titlul are chiar rolul de a te duce cu gandul la transpunerea realului în imaginar in paralelă....

\"Descoperisem la o vârstă fragedă că îmi pot alege amintirile, că pot să decid ce anume să păstrez și ce să arunc în gaura neantului. Toți orfanii sunt la fel. În momentul în care pricepem adevărul crunt -că nimeni nu ne vrea- ne dezvoltăm această abilitate. E pentru protecția noastră, ne ascundem în spatele unui zid de piatră indestructibil. Acolo noi suntem cei puternici, acolo nimeni nu ne lasă în urmă. E locul unde noi jucăm roluri de călăi… \"
E ceva real în aceast fragment; cred că aș fi vrut să insiști asupra caracterului personajului central, poate căutam profunzime, dar răndurile de mai sus sunt dovada capacității de a scrie și ...felicitări!

mulțumesc pentru aprecieri!

Fiecare zi are câte o cupă pe care ți-o oferă, și pe care o bei...pelin,nectar,vise,împliniri, eșecuri...val după val....definind viața!
Mulțumesc pentru apreciere!

Minunată interpretare și foarte aproape de real! Mulțumesc!

Comentariul tau este frumos, balsam pentru cea care a postat!Mulțumesc!

Profunzime în sensul cuvintelor cât și-n anuntul frazelor, ferestre deschise spre o remiză privită de cititor in propria entitate, fiindcă versurile oferă \" uși\" ; aș sublinia senzația de divinizare prin comparație ascunsă \" ...in lumea mea/ cu o singură moarte\" și utilizănd aceste versuri drept cheie aș conchide un mesaj deosebit, a celui ce \"mă târăsc prin
smoala din zid
și mi-e greu
presimt ceva rău
neputința se-ncolăcește pe mine
și îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârșiturile sunt părți
care egalează distanța dintre noi\" lasându-mi șansa de a privi doar în oglindă lumea spre care tind, dar oglinda sun \"eu\" deci tind spre autocunoaștere, mă tem de ceea ce e rău în mine, și concluzionez că sunt o \" remiză\"!
Cu mult respect, versurile mi-au plăcut mult, o seară plăcută!

gânduri răzlețe dedicate și scrise pentru cei ce sunt departe de casă

Ultima frază se apropie mult mai mult de propria-mi părere. Și totuși în totalitate se pornește de la ideea unui tot subânpărțit clar, aș reformula în sine și eu paralel cu fiind și ființare. Am citit aici o analiză a ființei umane privită intrisec doar din două unghiuri neapărat determinant existențiale în interiorul respectiv exteriorul sensului viabil, la fel cum însuși Demiurgul devine simbioză între materia temporală și materia spațiului infinit; dar nici unul nici celălalt nu se rezumă la cele două componente indiferent de cât de cuprinzătoare ar fi aria acestora de acțiune; niciodată , nimeni nu va putea pretinde că se cunoaște pe sine, de ce ne-am atribui dreptul de a-l cunoaște pe cel de lângă noi chiar si abstractizând sau generalizând la nivel de regulă; nu , consider că nu putem eticheta după reguli pesonalitatea cuiva, eventual putem recunoaște existențialitatea unor formule comune , a unor determinante echivalente definițiilor generale despre om. În altă ordine de idei , spațiul temporal e un abstract croit de ființa umană cu destinații precise în propriul metabolism , adaptare la mediu, iar spațiul infinit este, dacă considerăm logic raportarea ca necesitate a omului la când și unde, subiectul fiind el însuși și atunci cine pe cine definește? noi creăm Demiurgul prin îngustimea limitelor impuse sau el ne a creat pe noi în spatiu și timp impus?