Fiind și ființare

Coexistența dintre fiind și nefiind în aceeași matrice existențială, are repercursiuni asupra corelațiilor dintre indivizi, asupra interacțiunilor dintre gândiri cu structuri cerebrale diverse și, uneori, antinomice, și asupra interferării realului cu ireal, a normalității cu anormalitatea și a viziunilor limpide cu fantasmele. Dacă ne multiplicăm ființa în monadele ce alcătuiesc substanța lumii, vom percepe infinitul ca o dimensiune esoterică, îl vom cunoaște pe Dumnezeu al cărui corp este format din simbioza dintre materia temporală veșnică și materia spațiului infinit.Dacă, invers, ne micșorăm ființa până la un punct, ne vom juca cu atomii și moleculele care alcătuiesc mediul înconjurător și corpul uman.Dacă ne extindem intervalul temporal, cu limita inferioară – nașterea, spre asimptota nemuririi, chiar dacă nu o putem atinge, existența ni se va îmbogăți cu dimensiuni noi, cucerite prin aventura spiritului în meandrele cunoașterii prin travaliul rațiunii, prin vivacitatea gnozelor și inatacabilitatea conceptelor. Omul oscilează lăuntric între fiind și nefiind, fiindul fiind starea normală afișată în societate, iar nefiindul extrăgându-și substanța din anormalitate, depresii și angoase, toate aglutinate într-un amestec lugubru în interiorul invizibil, și această variație ilogică afectează sistemul gândirii dezvoltat pe măsură ce omul accede către cunoaștere și evoluție.Da, este posibil ca mecanismul omului să se deregleze prin intermitența ritmurilor existențiale, afectând profund metabolismul prin exacerbarea arderilor interioare sau, invers, prin reducerea, micșorarea acestor arderi. Ființarea, ca imanență a vieții luată așa cum este fără explicații metafizico-religioase, își întinde asimptotele negative în firile al căror sine este stigmatizat de decepții și deziluzii și asimptotele pozitive în oamenii ce-și construiesc din echivocul și ambiguitatea existenței iluzii stenice și idealuri benefice, căci simulacrele în sens pozitiv pot crea euforii, chiar dacă ele sunt false. Fiindul, ca masă eterogenă ce cuprinde viața indivizilor separați între ei de sisteme de gândire diverse și diversificate, o matrice existențială cu elemente ființiale ce înglobează atât persoane erudite, culte, intelectuale, cât și inși troglodiți, cu mintea obtuză și spirit gregar, formând vulgul, este atacat în esența lui transfigurată în acte creatoare – spirituale și materiale - , de faptele iresponsabile ale oamenilor eludând legile nescrise ale bunului simț și ale conveniențelor. A fi în mod responsabil și creator de pozitivități, presupune să te cercetezi parte cu parte, să-ți cunoști stările aflate în antiteză, cu cohorta lor de emoții, ce individualizează, prin meditație și introspecție, să cauți esența fericirii separată de neantul dinlăuntru, ca un compendiu de bucurii, satisfacții irizând în entuziasm tonic și plenitudini spirituale.Misterul existențial cu iridescențe transcendentale, cu ardori mistice și efervescențe metafizice, își extinde arborescența tainelor în firile visătoare, contemplative, și el nu poate fi explicat infailibil decât prin credință, al cărei centru să fie reprezentat de un Dumnezeu relativ ce domină rasa umană prin puteri pe care aceasta nu le deține, supus la rândul lui unui Dumnezeu Absolut, ce controlează și organizează întreg Universul, prin principiile perfecțiunii și ale rotației. Fiind și ființare, termeni complementari și care întregesc ființa, pot simboliza spații inefabile prin care se mișcă omul, spații umplute cu eufonii sau disonanțe, cu armonii sau dezechilibre, căci distanța de la om la om este măsurată cu instrumentele specificității fiecăruia.