serban georgescu

el se ridică din depărtarea depărtărilor
scrie scrisoarea scrisorilor pe care o trimite...le trimite

nu mai e mult el moare moartea morțile
vine vorba vorbelor să-l acopere de negrul negrilor
uitarea uitărilor

uitarea uitărilor acopere doar pe cei fără doar si poate

prietenul prietenilor este omul din pestera pesterilor

care duce acasă singurătatea singurătăților
într-o plasă fără
fără fără fara
dar mai ales cu cu
cucucucucucucu
pasărea pasărilor

formidabil de frumoasa frumusete a jocului jocurilor cuvintelor

uitarea uitărilor acoperă doar pe cei fără doar si poate

si am mai vazut: urme de bocet

hehe, e bun titlul
buna si poanta din final
noi suntem incapabili sa trecem gratiile
dar ce-ar fi sa incerci si tu
din partea ailalta
sapa un tunel ceva in zid
sau pe sub zid
ai vazut inchisoarea ingerilor?

eu am donat si anul asta

am folosit aceleasi date din formularul afisat aici

sper sa mai fie valabile

salutare si multumiri

Salut sintagma \"bomba cu prosti\"

Asta da forta!

Forta, nu gluma

de neinvins

multumim pentru prilejul de a citi aceasta prefata de autor pe care, fara ajutorul dumitale, probabil n-as fi citit-o nicaieri si niciodata si niciunde neplacandu-mi mie, asa, din principiu, nici piesele de teatru (de citit zic), nici prefetele si nici poetii care vor sa scrie si altceva decat poezie (ca si cum s-ar plictisi, ca si cum ar exista si altceva de scris decat Poezia din oameni si din burtile de balena)

sa strigi Io - na si sa nu mai primesti decat Io inapoi

asa o singuratate n-am mai intalnit de la patriarhul acela zen, de a venit din China ca sa aduca cu el zenul si in India si care s-a inchis intr-o pestera sa mediteze si a meditat si a meditat zice-se pana ce i-a ramas conturul fetei intiparit pe peretele pe care il privea

vorba ceea a mai tanarului nostru Nichita:

Ce singuratate
sa nu intelegi intelesul
atunci cand exista inteles.

Si ce singuratate
sa fii orb pe lumina zilei,-
si surd, ce singuratate
in toiul cantecului.

Dar sa nu-ntelegi
cand nu exista inteles
si sa fii orb la miezul noptii
si surd cand linistea-i desavarsita,-
o, singuratate a singuratatii!

or something

Ioana, formidabila intuitie! Ma inchin

Domnule Burlacu, multumiri

foarte... cum sa-i zic... feminina? ideea de a numi asa ceva \"Tratat\"

imi vine sa ma duc la trata - ment

minunat.

iata asadar unde se ascunde Viata.


recomand racoros.

minunat.

iata asadar unde se ascunde Viata.


recomand racoros.

\" ... dar grațioasa Regină, după ce am fost așezat pe masă, mi-a întins degetul ei mic, pe care eu l-am îmbrățișat cu ambele mâini și, plin de respect, i-am atins vârful cu buzele ... \"

(Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver)

ce zici tu mi-a amintit citatul asta pe care si l-a postat Liviu Nanu in pagina pe post de motto:

\"Am terminat o poezie./O corectez, o transcriu, /m-așez în ea comod ca-ntr-un sicriu\" (Traian Călin Uba)

sa scriu, sa corectez, sa transcriu da, imi place, e frumos, cu placere

dar sa m-asez in sicriu nu am chef inca

si cred ca tarabele sunt pline de maculatura pentru ca \"pe piata\" este o inflatie de cadavre.

care, ai observat?, ne invita jovial sa intram in hora.

nimicnutrecenimicnuvine

nu

nimcinutrecenimicnuvine

scuze

sa vezi
eu am venit pe site-ul asta pentru ca in viata de zi cu zi, feis tu feis, la o sueta si un pahar de vorba ca sa zic asa, nu eram, asa cum nu sunt nici acum, in stare sa leg doua vorbe. o replica inteligenta (orala), un schimb de replici inteligente (orale) si chiar o casacada de replici sau de vorbe de duh inteligente (orale), mai degraba ma intristeaza decat ma incita. nu pot sa-mi explic nici acum in totalitate ce se intampla iar cand incerc (sa explic) nu stiu cum se face ca totdeauna cineva se enerveaza. dincolo de timiditate, probabil ca e ceva in vibratia corzilor vocale omenesti care imi aduce instantaneu aminte ideea de mormant, de ingropaciune, de putrefactie. de altfel, oricat te-ai spala pe dinti, pe limba, oricat te-ai clati cu apa de gura si oricat de inalt ar fi gandul pe care il exprimi vocal, damful de putregai se (pre)simte imediat. un singur dinte daca zaresc in gura care vorbeste literatura, ma apuca rasul la gandul ca acel dinte s-ar putea clatina si cadea in orice moment in vesnicia despre care gura care-l adaposteste vorbeste cu atata patos. in fine, am sperat ca prin abandonarea dialogului oral si trecerea in virtual, voi scapa mai lesne de acreala generala pe care adultii (chiar cei interesati de literatura, cu care mi-ar fi placut sa comunic, dat fiind ca, pe vremea copilariei eram de-o seama) si-o numesc experienta de viata, arta dialogului etc, convins fiind ca mana care scrie se spala mult mai usor decat gura care vorbeste si oricum, tinuta cu atentie in viata, nu pute.
de acreala nu stiu daca am scapat, dar sunt multumit ca intalnesc vorbiri ca aceasta, scrisa de matale aici, scrisa de oameni vii, care traiesc odata cu mine si nu in cartile pe care le-au scris, vorbiri la care se poate vibra, ca in adolescenta, ca si cand tot ceea ce ne-am imaginat la inceput, copii, exista totusi undeva. fie doar si daca ne gandim la bietul Esenin, peste a carui moarte varsta noastra a trecut deja de ceva vreme si parca tot iti vine sa respiri mai lesne.... ca in jocul perfect al actorului copil. fara duble.

ba da, am si scris la luna. eram la mare. sunt cativa ani de atunci. multumesc ca mi-ai amintit.

dar uite ca ce am scris, am uitat... batranetea, deh. imi amintesc doar ca nu vedeam ce scriam si ma intrebam daca a doua zi, pe lumina, voi putea descifra ceva.

eh, a doua zi, pe lumina, am descifrat

dar ce am descifrat sa ma bati si tot nu-mi aduc aminte

vorba ta, a intra intr-o femeie, e ca si cum ai intra intr-un tunel





...
si a intra in moarte e tot ca si cum ai intra intr-un tunel

... fara sa neg senzatia de simfonie pe care o degaja in ansamblu aceasta poveste, imi zic, asa, ca romanul, impartial, ca trebuie sa fii poet ca sa te astepti sa dai peste maini cititoare in parc, seara, pe intuneric ...

pentru emotia brusca, neasteptata si luminoasa pe care mi-a oferit-o acest poem (asemanatoare poate cu cea dinaintea Judecatii de Apoi, desi, evident, nu putem inca sti exact ce si cum - n.r.) as vrea sa ofer aici, la schimb, in dispretul profund al vorbirii coerente si argumentarii logice, comparatia la fel de brusca, de neasteptata (desi poate nu la fel de luminoasa) pe care am facut-o aseara, in timp ce citeam, intre minunata descriere pe care Flaubert o face ultimelor imagini pe care le receptioneaza in constiinta dna Bovary inainte de a lua decizia sinuciderii (\"Dintr-o data i se paru ca niste globuri de foc se sparg in aer, ca niste gloante care explodeaza cand cad si se invartesc si se invartesc pentru ca, pana la urma, sa se topeasca in zapada. In fiecare dintre aceste globuri aparea figura lui Rodolphe. Se inmulteau si se apropiau, dispareau in ea; totul disparea\") si acest fragment din invocatia pe care Nichita Stanescu o face impotriva bisericii din propriul sau vis: \"Usa lata a altarului, incepand sa se deschida s-a reinchis. Nenumarate mari globuri, care in loc de filament aveau capete de copii pistruiati, s-au aprins. Cu o durere a luminii care nega strigatul si mistuindu-se in raza, capetele de copii pistruiati dinlauntrul becurilor se stingeau luminandu-ma\". de analizat, poate nu acum. multumesc

nu fac decat sa va mai spun o data, cat se poate de relaxat, ca afirmatia pe care o faceti in introducerea acestui interview, in nume personal, fara sa o citati pe doamna Blaga, cum ca autoritatile comuniste au barat calea lui Blaga catre premiul Nobel, este o bazaconie, care m-a facut sa intrerup lectura de teama descoperirii altor bazaconii si mai mari.

nu vad unde e neintelegerea

Metoda asta de a prelua o idee a interlocutorului si a o insera in chapeau-ul interviewului, asa, ca din partea autorului, ca un adevar general valabil si unanim acceptat nu e deloc OK stimate domn.

Nu inseamna ca daca cucoana respectiva zice ceva, dvs trebuie sa-i prezentati declaratia ca si cum ar fi propria dvs descoperire

Nu stiu daca va dati seama dar asta e exact principiul pe care se bazeaza jurnalismul de mana a doua, sa-i zicem... \"dupa ureche\"

Nu ca mi-ar fi mie neaparat simpatica ideea de profesionalism

in vreun domeniu

dar, orisicat...

stai ca nu pricep
autoritatile comuniste puteau sa impiedice Academia suedeza sa acorde un premiu, oricui ar fi vrut muschii ei de acdemie sa acorde?

pai erau tari domn\'e astia

de altfel, sunt si acum, ce mai..

scuzati

sunt alergic la telenovelism