Sârb Olimpia

Mii de cuvinte îți compun degetele Mii de cuvinte-întâmplări Cu femei fără fețe - Doar afișe Pe pereții sfâșiați de Vânt. Cuvintele tale nu au ochi, Nu au

Nu-l voi uita pe tata niciodată... Când eram copil, Mă purta prin oraș, uneori, de mână Și îmi povestea despre toate dealurile Din inima lui. Mă roteam după

Ce îmi dă insomnii? Gândul că într-o zi Nu voi mai fi țesătoare de vise. Sau îndelunga îngrijorare Că soarele mi se va naște În urmă, târziu, ca o ceață de

Cândva o femeie A pus În inima iubitului ei Câte puțin Din tot ce avea, Lemn de cuvânt dulce, săruturi, Mere de soare, cerul vieții. A purtat, pe rând, haine de

Nu știu că mama poate muri. Dacă aș ști, mi-aș pregăti din vreme uneltele plânsului și i-aș zidi privirea într-o pasăre migratoare. Cred mereu că mai este

La mare depărtare de tine însuți te afli Atunci când crezi că nu mai ai nimic de pierdut. Atunci când ți-e egal câți prieteni ai, ce angoase, Câte principii ți-au mai rămas. Nu mai

Parcul e un trup galben în care literele-frunze își deconspiră moartea. \"Vizitați sufletul meu! Curioase animale ale Spaimei și ale Întrebării veți

Fiecare zi e altceva pentru femeia aceasta. Întâmplări și nebănuite mirări - la tot pasul. Doar așteptarea ei e aceeași, liniară Și mereu tulburată De iluzii - construite ca niște vitralii

Ieri am plâns. Și mă întreb: \"Doamne, de ce mai știu plânsul când m-am închis de bunăvoie între brațele iubitului?\"

Dimineața soarele apare și inima mea cântă. Păsările lumii vin în inima mea și cântă împreună cu mine. Vine amiaza, iar dintr-o curte o femeie în vârstă îmi întinde

Te iubesc. Nisipul inimii tale e purtat de vânt aiurea. Cititorule în stele! cumințește vântul pentru ca iubitul să-și poată scrie

Când dorm, uneori mă trezește lumina brusc înduioșată a sărutului tău sau, poate, a unui înger... Recunosc, în cele din urmă, că ești

Cineva, poate un vrăjitor cuminte, a adus aici Toamna, tocmai de undeva din copilărie. Zile prelungite de vântul care respiră Peste oraș

Când simt nevoia să stau de vorbă cu mine Citesc o carte. Când simt nevoia să contemplu, Îl ascult pe Dumnezeu. Când simt nevoia să vorbesc cu

Ce face o femeie După ce a trebăluit în bucătărie, Astfel ca lucrurile să doarmă, cuminți, În cearcănul grijilor

Atunci când tăcerea Se strecoară în suflet El și ea Mai au atât de puține să-și spună Încât cineva ar putea crede Că