Sârb Olimpia

Strugurii dorului s-au copt, Dar se sfiesc să te îmbie Cu buzele să îi culegi, Cu ochii să plătești simbrie. Pentru culoarea lor păgână Pentru dulceața toamnei lor, Pune-mi în palmă un

Oare ce sunt băiețeii? Dacă mă întrebi pe mine, Aș putea să îți răspund Că îmi par a fi albine! Prea sunt dulci, prea pofticioși, Prea dau mult din aripioare, Prea se lasă prinși cu totul

Cuvintele sunt de mai multe feluri, Cuvinte- colivie, cuvinte – colier, cuvinte-cascadă, cuvinte-cer, cuvinte-rugăciune, Cuvinte moarte, cuvinte vii, cuvinte decente, cuvinte indecente, Cuvinte

Calc, desculță, Pe pietrele reci. Merg foarte încet, atrasă De întunericul învăluitor Din cuvintele tale. Ghicesc, în vocea ta stă la pândă O felină Croită din dorințe. Simt, Mă

Dacă zăpada care va veni Va umple cu flori albe copacul meu de gânduri Lumina ca un înger în mine va sticli, Iar inima-mi va curge, albă, printre rânduri. Dacă albastrul cer mă va-nveli În

Mă simt ca un melc dormitând în cochilia lui Mai mult decât se cuvine. Nu mai visez, somnul meu prea adânc Desfigurează lumina. Cineva, dincolo de peretele sidefat, A uitat să mă

Se furișează Toamna în ochiul de lumină, În fructele iubirii, în spicele de gând. Melancolia scrie pe frunzele dansând Portretul Ploii-Înger ce va urma să vină...

Fotograful de vise Mă ademenește În camera obscură a imaginației. “Luați loc, Doamnă! Visele sunt fapte neîncepute, spune el. Vom imortaliza visarea Astfel încât, Între vise, Veți fi chiar

Uneori credem că știm totul despre deziluzie. Dar, oricât am repeta, Mai rămâne ceva de învățat, Mai sunt pagini de citit, Căci această lecție e lungă... E ca atunci când Îți dorești să ai

În oul acesta ciudat cu coajă roșie Așezat cu discreție mai în stânga, în trup, Am adunat cohorte de oameni pe care i-am iubit Și pe care nu am încetat să-i iubesc vreodată. Tot aici am

În sufletul meu - un ceas neiertător, Grăbite - lucrurile toate în această lume, Timpul să nu mai existe, simt, Măcar azi, Măcar acum. Povestile iubitului mi se agață în secunde, Melcul

Tinerețea e un fruct zemos din care muști cu poftă. Cînd ești tânăr crezi că ți-e dat să stăpânești Adevărul, Orizontul, Perfecțiunea, Împlinirea Și alte asemenea ținuturi ale

Îl privesc, fața lui râde, inima lui întreabă, ochii lui Îmi învăluie nedumeririle... E doar un puști de nouă ani, Eu am răspunsuri pe jumătate, El - întrebări întregi și povești nenumărate

Deschid cu înfrigurare cutia poştală, E un gest reflex, de neîmpăcare cu sine, Câtă nevoie de celălalt ascunde acest gest, Câtă neintenționată emoție În cheia

Cum mai pot rămâne lucrurile la fel, La locul lor, neclintite, După ce ne despărțim unii de alții În feluritele forme ale Dizgrației ? Cum mai poate trece Timpul cu liniște Prin

Te îndepărtezi. Simt cum pleci, amintire cu amintire. Buzele singure și șoaptele, îndepărtatele păsări ale somnului meu se preschimbă în oftat.

Plouă. Merg, desculță. Lutul din care se nasc pătimașe forme rotunde alunecă, umed, printre degetele picioarelor. Mă doare.

Aud Ceasurile. Cel așezat pe placa albă a palmei mele este o jucărie stranie construită din insecte devoratoare de Timp. Iar celălalt, Ceasul Lumii

Între toți îngerii care populează lumea aceasta Există un înger mai altfel, strălucitor în lumina lunii, Strălucitor în lumina soarelui Și blând ca pâinea pământului: Îngerul